Cazul Visarion Alexa. Nu mai este paroh şi trebuie să informeze constant BOR despre cercetare

Părintelui Visarion Alexa, cercetat după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o, i s-a retras funcţia de paroh şi trebuie să informeze constant Arhiepiscopia despre evoluţia cercetărilor: „a recunoscut fapta incriminată, refuzând să ofere însă detalii amănunţite”.

Urmărește
3595 afișări
Imaginea articolului Cazul Visarion Alexa. Nu mai este paroh şi trebuie să informeze constant BOR despre cercetare

Cazul Visarion Alexa. Nu mai este paroh şi trebuie să informeze constant BOR despre cercetare

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a cerut în aceste zile preotului Visarion Alexa o declaraţie personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent, informează purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.

„Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat şi în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunţite şi invocând că avocata sa l-a sfătuit să fie reţinut în declaraţii”, arată Bănescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, măsurile prompte luate de Arhiepiscopie, singurele posibile şi statutare până la pronunţarea sentinţei de către instanţa judecătorească sunt următoarele:

- suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârşirea celor sfinte, adică interdicţia a oficia orice serviciu religios)

- retragerea funcţiei de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparţine şi de a se implica în niciun act administrativ)

- obligaţia de a informa constant, cu celeritate şi sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluţia cercetărilor judiciare cu privire la acuzaţiile ce îi sunt aduse.

„Odată cu pronunţarea sentinţei judecătoreşti de la sfârşitul perioadei de control judiciar, ţinând cont riguros de motivaţia sentinţei şi de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancţiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancţiuni direct proporţionale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar. Poziţia Bisericii, poziţia creştină, este totdeauna, în mod natural şi subînţeles, favorabilă celui vulnerabil şi oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în acelaşi timp, şi spaţiul moralmente terapeutic de îndreptare şi vindecare prin pocăinţă sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească şi să-i mângâie sufleteşte pe toţi cei afectaţi de această situaţie adânc tulburătoare!”, se arată în declaraţia lui Vasile Bănescu.

Poliţiştii din Bucureşti au fost sesizaţi, prin plângere, de către o femeie, că preotul în vârstă de 46 de ani ar fi agresat-o sexual. Visarion Alexa a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, după care instanţa a dispus controlul judiciar.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
visarion alexa,
paroh,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici