CC a amânat discutarea contestaţiei PDL privind modificările la Legea caselor naţionalizate

Curtea Constituţională (CC) a amânat, miercuri, pentru 10 decembrie, discutarea contestaţiei PDL la modificările aduse de Parlament la Legea caselor naţionalizate, iniţiate de conservatori.

17 afișări
Imaginea articolului CC a amânat discutarea contestaţiei PDL privind modificările la Legea caselor naţionalizate

CC a amânat discutarea contestaţiei PDL privind modificările la Legea caselor naţionalizate (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

PDL a contestat, în urmă cu o lună, la Curtea Constituţională, modificările aduse de Parlament la Legea caselor naţionalizate.

"Este o lege care face o nouă renaţionalizare, este contrară Constituţiei şi principiilor fundamentale ale statului de drept", anunţa preşedintele PDL, Emil Boc, la sfârşitul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului.

PDL motivează în contestaţia către CC că acest act normativ încalcă articolul 44 din Constituţie, care prevede că proprietatea este garantată, iar naţionalizarea este interzisă, a precizat Emil Boc. El a spus că sesizarea a fost depusă de cei 55 de deputaţi PDL.

"Articolul 44 din Constituţie arată că proprietatea privată este garantată şi ocrotită egal de lege, indiferent de titular. De asemenea, se specifică faptul că sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprieateta publică a unor bunuri", a explicat Boc.

Modificările aduse Legii caselor naţionalizate au fost contestate la CC şi de către grupul parlamentar liberal din Cameră.

Deputatul PNL Gheorghe Gabor preciza că grupul PNL din Cameră a sesizat Curtea Constituţională în ceea ce priveşte încălcarea, de către Legea caselor naţionalizate, a articolului 44, alineatul 2 din Constituţie, care prevede că proprietatea privată este garantată.

Deputatul liberal a mai arătat că legea care a făcut obiectul sesizării la Curtea Constituţională încalcă şi prevederile articolului 16, alineatul 1 din Constituţie, care prevede faptul că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. Gabor a mai arătat că legea menţionată încalcă şi articolul 21, alineatele 1 şi 2 din Legea fundamentală, unde se prevede că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale.

Deputaţii au respins, în octombrie, cu 117 voturi "pentru", 79 "împotrivă" şi 28 abţineri, raportul Comisiei juridice la cererea de reexaminare privind legea caselor naţionalizate, preşedintele de şedinţă, Eugen Nicolicea, explicând după vot că legea va fi retrimisă şefului statului, în forma iniţială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici