CC: Admiterea tezei votului decisiv a unui parlamentar înseamnă anihilarea voinţei altuia

Admiterea tezei votului decisiv a unui parlamentar - fie el şi preşedinte al şedinţelor comune - înseamnă anihilarea voinţei altui parlamentar şi implicit a grupului de alegători pe care acesta din urmă îl reprezintă, arată Curtea Constituţională (CC).

26 afișări
Imaginea articolului CC: Admiterea tezei votului decisiv a unui parlamentar înseamnă anihilarea voinţei altuia

CC: Admiterea tezei votului decisiv a unui parlamentar înseamnă anihilarea voinţei altuia

Judecătorii Curţii Constituţionale au făcut aceste constatări în motivarea deciziei din 18 noiembrie privind articolul 40 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit căruia, "în caz de paritate de voturi, votul preşedintelui care conduce lucrările şedinţei comune este decisiv".

"Curtea constată că a admite teza votului decisiv a unui parlamentar - fie el şi preşedinte al şedinţelor comune - înseamnă a anihila voinţa altui parlamentar şi implicit a grupului de alegători pe care acesta din urmă îl reprezintă, pentru că, aşa cum am arătat mai sus, dreptul de vot este personal şi egal cu al celorlalţi senatori sau deputaţi şi aparţine în esenţă cetăţenilor. De altfel, prin votul său, preşedintele nu poate dispune hotărâtor, în caz de paritate, asupra adoptării sau nu a unui act, întrucât, potrivit art.76 din Constituţie, legile şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii simple ori absolute, cel ce conduce şedinţa aparţinând la rândul său acestei majorităţi. Or, tocmai această apartenenţă este cea care nu legitimează, sau mai bine spus, interzice poziţionarea preşedintelui deasupra ei", se arată în motivarea Curţii Constituţionale.

Curtea a reţinut, de asemenea, că prin Decizia nr.45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.131 din 27 mai 1994, a constatat că fosta reglementare prevăzută de dispoziţiile art.114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care dădea rol decisiv preşedintelui Camerei în caz de paritate de voturi, contravine prevederilor constituţionale privind majorităţile cerute pentru adoptarea actelor.

Cu acel prilej, Curtea a statuat că "singura soluţie constituţională rezultând din poziţia juridică egală la vot a tuturor deputaţilor este, în situaţia parităţii de voturi, repetarea votului".

Prin decizia din 18 noiembrie, Curtea Constituţională a acceptat sesizarea senatorilor PDL în legătură cu "votul dublu" al preşedintelui Senatului în şedinţa Birourilor Permanente reunite din data de 7 octombrie în care s-a decis trimiterea la Comisiile juridice a scrisorii preşedintelui Traian Băsescu referitoare la organizarea referendumului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici