Ce cariere visează să aibă absolvenţii de MBA

Dacă la început, mulţi dintre cei care urmează cursurile unui program de Master of Business Administration (MBA) intenţionează să lanseze un start-up, după finalizarea studiilor, foarte mulţi absolvenţi ajung să lucreze pentru marile corporaţii, pentru a căpăta astfel experienţa necesară demarării propriului business, relatează Bloomberg.

437 afișări
Imaginea articolului Ce cariere visează să aibă absolvenţii de MBA

Ce cariere visează să aibă absolvenţii de MBA (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Mike Norelli este unul dintre aceste exemple elocvente. A absolvit în 2010 un MBA la MIT`s Sloan School of Management (SUA), iar după experienţa unui colegiu de antreprenoriat, i s-a ivit o şansă greu de refuzat. Un investitor le-a promis lui şi câtorva colegi de-ai săi un capital de pornire pentru transformarea deşeurilor alimentare în combustibili. Norelli a acceptat un job la GE Energy, recrutorul său fiindu-i totodată profesor la MIT Sloan School of Management.

"Indiferent de ceea ce voi face după aceea, voi prinde mai multă experienţă şi voi putea realiza mai multe lucruri, printre care poate şi un startup", povesteşte Norelli despre experienţa sa la GE.

Asemenea tânărului Norelli, există numeroşi alţi absolvenţi de programe MBA, care experimentează antreprenoriatul în timp ce se află încă în şcoală. Cei mai mulţi dintre cei care aleg o carieră antreprenoriala, îşi fondează propriile companii ori devin investitori în alte corporaţii la terminarea studiilor.

Tot mai multe întreprinderi publice încearcă astăzi să creeze diverse oportunităţi şi locuri de muncă pentru a echilibra ambiţiile antreprenoriale ale absolvenţilor şcolilor de afaceri cu interesele corporatiste, determinându-i astfel pe tineri să devină conştienţi de şansele care li se ivesc şi să profite, totodată, de ele, în vederea construirii unei cariere.

Citeşte mai multe despre carierele pe care le vor absolvenţii de MBA pe www.incont.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici