Ce spun legiştii despre moartea elevei din Sălaj

Cauza decesului elevei de 16 ani de la un liceu din Sălaj căreia i s-a făcut rău la ora de sport este o malformaţie coronariană cu infarct miocardic, au stabilit medicii legişti în urma autopisei, a declarat directorul Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj, Costel Siserman.

312 afișări
Imaginea articolului Ce spun legiştii despre moartea elevei din Sălaj

Ce spun legiştii despre moartea elevei din Sălaj (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Costel Siserman a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că în cazul fetei din judeţul Sălaj a fost vorba despre o moarte neviolentă.

"Cauza decesului a fost o malformaţie coronariană cu infarct miocardic anterior extins. Trupul acesteia a fost eliberat familiei pentru înmormântare", a spus şeful IML Cluj.

Potrivit sursei citate, fata făcuse sport, dar nu de performanţă, iar în cazul consultaţiilor medicale uzuale puteau să nu apară modificări din care să reiasă că ar avea vreo malformaţie coronariană.

Eleva de clasa a IX-a din Jibou a leşinat, marţi, la ora de sport, în timp ce susţinea proba de rezistenţă, iar potrivit unor surse medicale fata a făcut un stop cardio-respirator. Ea a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc din Jibou, iar medicii de acolo au decis transferarea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj, întrucât se afla în stare gravă, fiind inconştientă.

Potrivit unor surse din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj, eleva era ţinută în viaţă de aparate, fiind intubată. Fiind vorba de un stop cardio-respirator, s-a decis tranferarea fetei la o clinică din Cluj-Napoca. Ea a fost transportată în stare gravă şi internată la Clinica Medicală nr. II din Cluj-Napoca, unde a murit în noaptea de marţi spre miercuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici