Ce sunt mişcările pe verticală şi cum pot fi evitate? Experţii oferă toate detaliile

  • Există mişcări pe verticală în mai multe zone din Capitală
  • Cartierele se deplasează şi cu câteva zeci de milimetri anual
  • Asta dovedeşte că trebuie făcute toate studiile ca la carte
801 afișări
Imaginea articolului Ce sunt mişcările pe verticală şi cum pot fi evitate? Experţii oferă toate detaliile

S-ar putea ca şi cartierul în care stai tu să se deplaseze pe verticală în fiecare an cu câteva zeci de milimetri. Este vorba, în primul rând, despre zonele din apropierea lacurilor sau a Râului Dâmboviţa, precum Splaiul Unirii, Calea Giuleşti, zona Republica, Militari, Berceni sau Pipera. Asta arată un studiu făcut în perioada 2017-2020 de către compania Sixense România.

Alexandru Badea este profesor universitar, dar şi membru al Agenţiei Spaţiale Române şi explică fenomenul.

„Mişcările crustale sunt o realitate pe toată planeta, deci nu trebuie să ne îngrijorăm, ci trebuie să luăm măsuri astfel încât să nu avem probleme. Aceste mişcări verticale, dacă ne gândim la Bucureşti...În primul rând, să ne gândim la substrat. Suntem într-o câmpie de jos, un material friabil. Albiile râurilor care străbat Bucureştiul sunt pline de nisip şi atunci acestea creează probleme de stabilitate”, explică Alexandru Badea.

Mircea Râmniceanu este inginer constructor. El spune că nu e motiv de îngrijorare, ci trebuie doar să fie luate măsuri până nu e prea târziu.

„Tasările pe verticală pot afecta dacă ele nu sunt tratate corespunzător în faza de proiectare. În mod normal, orice lucrare de construcţii în faza de proiectare are prevăzute anumite lucrări specifice. Pentru orice tip de construcţii, aici putem discuta de poduri, putem discuta de autostrăzi, drumuri, putem discuta de blocuri, clădiri. Dacă sunt prevăzute corespunzător în faza de proiectare, aceste tasări nu pun în pericol construcţiile de nicio culoare. Dacă nu s-au luat în calcul aceste tasări, când apar fisuri pe clădiri, fisuri pe construcţii, aceste lucrări pot fi consolidate fără niciun fel de problemă”, spune Mircea Râmniceanu, inginer constructor.

Mariana Garstea este reprezentant al companiei care afacut aceste studii. Ea spune că studiul dovedeşte din nou că nu trebuie să construim rapid, fără să ne luăm toate măsurile de protecţie.

„Studiul ne confirmă încă odată că trebuie să construim durabil şi cu foarte mare grijă faţă de patrimoniul existent. Toţi cei care demarează orice proiect de construcţie în Bucureşti trebuie să se gândească la patrimoniul existent construit, care este în zona de influenţă”, adaugă Mariana Garstea, reprezentant Sixense România.

Trecătorii spun că au observat efectele acestor mişcări, dar nu îi îngrijorează, s-au obişnuit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici