- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (27.07.2018, 15:40)
- Firuta Flutur
Ce susţineau în proiectele manageriale doi dintre candidaţii la şefia DNA respinşi. "Capacitatea DNA de a pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică a scăzut cu 90%"
Florentina Mirică, procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, susţine, în proiectul managerial depus pentru candidatura la şefia DNA, că a scăzut cu 90% capacitatea Direcţiei de a pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică, propunând alocarea de noi resurse.

Ce susţineau în proiectele manageriale doi dintre candidaţii la şefia DNA respinşi. "Capacitatea DNA de a pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică a scăzut cu 90%"
Florentina Mirică susţine, în proiectul managerial depus pentru susţinerea candidaturii pentru funcţia de procuror-şef DNA, că una dintre cele mai grave probleme ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a rămas în continuare fără reglementare administrativă, vizează efectele deciziei Curţii Constituţionale numărul 51 din 2016. Prin această decizie, a fost declarat neconstituţional un articol din Codul de procedură penală care permitea Serviciului Român de Informaţii să facă interceptări în dosarele instrumentate de DNA şi de alte parchete.
"(...) întrucât a scăzut cu circa 90% capacitatea de a se pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică, emise de judecătorii de drepturi şi libertăţi. În concret, din cele 5 unităţi de punere în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică - D.I.P.I., S.R.I., D.G.A., D.O.S, Serviciul tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - activităţile de ascultare/redare au rămas în sarcina procurorului de caz, cu sprijinul parţial al Serviciului tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care nu are capacitatea de a răspunde tuturor solicitărilor procurorilor. Efecte la nivel naţional ale înlăturării serviciilor de informaţii din rândul structurilor specializate ce pot pune în aplicare măsurile de supraveghere tehnică au condus la depăşirea capacităţii Poliţiei Române de a da curs şi solicitărilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe lângă cele ale unităţilor de parchet cu care colaborează în mod curent şi ale D.I.I.C.O.T", se arată în proiectul managerial al Florentinei Mirică.
Mai mult, spune procurorul, reglementarea competenţei D.G.A. a condus la eliminarea acestei instituţii din rândul organelor de poliţie judiciară ce pot fi delegate pentru instrumentarea dosarelor DNA, întrucât competenţele nu se mai intersectează decât pentru faptele comise de personalul Ministerului de Interne.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Constanţa: Plan roşu de intervenţie activat după ce un copil a pulverizat spray cu piper la şcoală
-
Peste 100 de clădiri din România vor fi iluminate în roşu pentru Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112
-
Trump cere eliberarea ostaticilor isreaelieni până sâmbătă, ameninţând cu represalii în Gaza
Iar în ceea ce priveşte activităţile de filaj, DNA, spune Mirică, nu a mai desfăşurat astfel de activităţi, deşi a obţinut mandate în acest sens, pentru că nu a avut logistica necesară punerii în aplicare.
"Prin urmare activităţile de înregistrare ambientală în teren, fotografiere de la distanţă, documentare informativp prealabilă efectuării percheziţiilor/reţinerilor, asigurarea protecţiei investigatorilor au rămas fără suport logistic", completează procurorul-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA.
Florentina Mirică a propus, în acest sens, reorganizarea resurselor DNA , dar şi alocarea de noi resurse.
"Se impune reorganizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (centrarea resurselor în echipe comune de anchetă), precum şi alocarea de noi resurse: structuri interne noi (investigatori, filaj, amplasare şi utilizare tehnică, monitorizare 24 ore/24 ore a rezultatelor punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică)", potrivit sursei citate.
Şi Marius Iacob susţine, în proiectul său managerial, necesitatea echipamentelor pentru activităţi de supraveghere.
"În vederea dotării instituţiei cu tehnica necesară pentru efectuarea investigaţiilor şi pentru efectuarea anumitor activităţi de supraveghere autorizate de judecătorii de drepturi şi libertpăţi, se impune demararea unor proceduri de achiziţii publice pentru echipamentele necesare, pregătirea specifică a unor ofiţeri de poliţie judiciară şi rediomensionarea schemelor unor compartimente care au ca obiect de activitate realizarea acestor activităţi", se arată în proiectul managerial al procurorului şef adjunct al DNA.
Vineri, ministerul Justiţiei a anunţat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi că procedura va fi reluată.






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe