Cea mai scăzută temperatură din acest sezon - minus 13 grade Celsius, la Miercurea Ciuc

Cea mai scăzută temperatură din acest sezon, minus 13 grade Celsius, s-a înregistrat, luni dimineaţă, la Miercurea Ciuc.

285 afișări
Imaginea articolului Cea mai scăzută temperatură din acest sezon - minus 13 grade Celsius, la Miercurea Ciuc

Cea mai scăzută temperatură din acest sezon - minus 13 grade Celsius, la Miercurea Ciuc (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Meteorologul Petho Devay Ildiko de la Centrul Meteo regional Târgu Mureş a declarat corespondentului MEDIAFAX că cea mai scăzută valoare termică înregistrată în ţară, de minus 13 grade Celsius, a fost consemnată luni la Staţia Meteo din Miercurea Ciuc, în primele ore ale zilei.

Potrivit sursei citate, în Miercurea Ciuc temperatura a scăzut "semnificativ", cu cinci grade Celsius, faţă de valoarea minimă înregistrată duminică dimineaţă.

"Minima zilei şi a sezonului, până acum, de minus 13 grade Celsius, a fost înregistrată la Miercurea Ciuc în jurul orei 04.00. În următoarele ore temperatura a crescut până la minus 11 grade, iar în jurul orei 8.00 a coborât la minus 12 grade Celsius. Scăderea de temperatură este semnificativă, având în vedere că minima înregistrată ieri dimineaţă în aceeaşi localitate a fost de minus 8 grade Celsius", a spus Petho Devay Ildiko.

Temperaturile au coborât până la şi sub limita gerului în toate localităţile judeţului, astfel că minus 11 grade Celsius s-au înregistrat la Joseni, minus 10 grade Celsius la Topliţa, minus 9 grade la Odorheiu Secuiesc şi minus 7 grade Celsius la Staţia Meteo Bucin.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998 în Miercurea Ciuc. Temperatura maximă a lunii decembrie a fost de 16,8 grade Celsius şi a fost măsurată în anul 1989 tot la Miercurea Ciuc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici