Ceaţa continuă să îngreuneze traficul rutier pe mai multe drumuri din ţară

Traficul rutier pe mai multe drumuri din ţară continua să fie îngreunat, marţi dimineaţă, din cauza vizibilităţii reduse pe alocuri sub o sută de metri, pe cele două autostrăzi şi pe drumuri din mai multe judeţe, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

1 afișare
Imaginea articolului Ceaţa continuă să îngreuneze traficul rutier pe mai multe drumuri din ţară

Ceaţa continuă să îngreuneze traficul rutier pe mai multe drumuri din ţară

Astfel, ceaţa îngreuna circulaţia pe drumuri din judeţele Ilfov, Buzău, Caraş Severin, Dâmboviţa, Argeş, Cluj, Mureş, Covasna, Harghita, Iaşi, Neamţ, Suceava, Galaţi, Tulcea, Brăila, Teleorman, Prahova, Olt, Braşov, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

Meteorologii prognozează că există condiţii pentru formarea poleiului pe drumurile din sudul, sud-estul şi centrul ţării. De aceea, pentru evitarea unor situaţii asemănătoare cu cele produse ieri pe cele două autostrăzi, Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto ca la întâlnirea unor porţiuni de drum alunecos din cauza poleiului să oprească imediat cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, dacă este posibil chiar în afara părţii carosabile, să pună în funcţiune luminile de avarie, să anunţe autorităţile despre situaţia ivită sunând la numărul unic de urgenţă 112 şi să rămână în maşină până când lucrătorii de la drumuri vor reuşi îndepărtarea stării de pericol.

 În cazul autostrăzilor, oprirea trebuie să se facă pe banda întâi, cu punerea în funcţiune a luminilor de avarie, lăsând libere banda a doua (cea de lângă axul autostrăzii) şi banda de urgenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici