CEDO a dat dreptate unui medic român absolvent de Drept care nu a fost lăsat să practice şi avocatura

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că unui medic român, absolvent de Drept şi care a trecut examenul de barou, dar nu a fost admis la stagiatură, fiind pus să aleagă între practica medicală şi profesia de avocat, i-a fost încălcat dreptul la viaţă privată.

1933 afișări
Imaginea articolului CEDO a dat dreptate unui medic român absolvent de Drept care nu a fost lăsat să practice şi avocatura

CEDO a dat dreptate unui medic român absolvent de Drept care nu a fost lăsat să practice şi avocatura

Reclamantul, Mircea Mateescu, născut în 1953, are propriul cabinet medical la Bucureşti, având o experienţă de 18 ani ca medic.

În 2006, el a terminat Facultatea de Drept, iar apoi a trecut examenul de barou. Însă Baroul Bucureşti i-a respins cererea de a fi admis în stagiatură, pentru a obţine definitivatul, reclamantul susţinând că a fost obligat să aleagă între cele două profesii.

Mateescu a mers în instanţă, însă nu a avut câştig de cauză, acţiunea sa fiind respinsă definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în 2009.

Astfel, el s-a adresat CEDO, susţinând că i-a fost interzis să practice simultan medicina şi avocatura în lipsa unei baze legale.

Reclamantul a cerut 14.655 de euro daune materiale, pentru veniturile de care a fost lipsit fiindu-i interzis să practice avocatura. Calculul acestei sume a avut la bază salariul minim brut pentru persoane cu studii superioare din 2007 până în prezent.

El a mai cerut 1 euro cu titlul de prejudiciu moral şi 6.210 euro cu titlul de cheltuieli de judecată.

CEDO a considerat că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la viaţă privată (articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi a decis ca statul român să îi plătească 1 euro cu titlul de prejudiciu moral şi 2.000 de euro cheltuieli de judecată.

Curtea a arătat că este improbabil ca reclamantul să fi prevăzut că nu va putea practica avocatura şi medicina, în condiţiile în care legea nu prevede explicit că profesia de medic este incompatibilă cu cea de avocat.

Potrivit Legii nr. 15/1995, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu: activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat, ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri şi exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.

Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu: calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene, activităţi şi funcţii didactice în învăţământul juridic superior, activitatea literară şi publicistică şi calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară, potrivit aceleiaşi legi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici