CEDO obligă Guvernul să plătească peste 22.000 de euro unui căpitan de vas

Statul român a fost condamnat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg la plata a peste 22.000 de euro unui căpitan de vas, care nu şi-a primit banii de la compania naţională maritimă Navrom de opt ani, informează site-ul Curţii.

72 afișări
Imaginea articolului CEDO obligă Guvernul să plătească peste 22.000 de euro unui căpitan de vas

CEDO obligă Guvernul să plătească peste 22.000 de euro unui căpitan de vas

Căpitanul de vas Victor Moldoveanu a sesizat CEDO, în 2002, în virtutea articolului 34 din Convenţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, reclamând CNM Navrom pentru neplata drepturilor salariale.

Între noiembrie 1996 şi iunie 1997, reclamantul a fost căpitan pe o navă, aflată în proprietatea CNM Navrom. În această perioadă, nava a fost închiriată de două societăţi. Acestea au încheiat cu CNM Navrom un protocol care prevedea, printre altele, ca datoriile către echipajele navelor închiriate de la CNM Navrom să fie plătite de aceasta din urmă. La întoarcerea din voiaj, reclamantul nu a primit o parte din banii la care avea dreptul pentru voiajul de opt luni. Potrivit căpitanului, el nu a primit plata restantă pentru că s-au epuizat fondurilor oferite de Guvern către CNM Navrom.

Pe 12 octombrie 1998, reclamantul a sesizat Tribunalul Constanţa împotriva CNM Navrom şi a celor două societăţi în cauză, cu privire la obţinerea sumelor care reprezentau drepturile salariale neplătite în perioada respectivă. În 17 noiembrie 1999, instanţa din Constanţa a condamnat CNM Navrom la plata 18.586 de dolari americani şi 7.200.000 de lei vechi către căpitanul păgubit. Demersurile reclamantului vizau obţinerea plăţii creanţelor sale şi procedura în lichidare judiciară a CNM Navrom.

În noiembrie 1998, Tribunalul Constanţa a decis deschiderea procedurii de lichidare judiciară a CNM Navrom. Reclamantul s-a înscris pe lista creanţierilor, în baza hotărârii definitive din 1999.

În 14 decembrie 2000, societatea care se ocupa de lichidarea companiei naţionale maritime a publicat lista cu creanţieri a CNM Navrom, însă a înscris creanţele reclamantului la menţiunea "plata sumelor indicate nu e garantată". Reclamantul a contestat acest lucru, dorind înscrierea datoriei pe poziţia care corespunde creanţelor rezultate din salarii.

Printr-o decizie definitivă din 10 decembrie 2001, Curtea de apel Constanţa a respins contestaţia reclamatului pe motiv că societatea lichidatoarea a înscris corect creanţele cu titlul de creanţe chirografare.

Printr-o scrisoare din 19 ianuarie 2006 trimisă Guvernului, societatea lichidatoare informa că procedura de lichidare judiciară a CNM Navrom era în curs, însă în vederea sumelor obţinute prin vânzarea activelor societăţii debitoare creanţele chirografare, ca cele ale reclamantului, nu vor putea fi plătite apriori. Şi în prezent procedura de lichidare este în aşteptare.

Reclamantul a invocat că a fost încălcat articolul 1 din Protocol numărul 1.

Curtea de la Strasbourg a constatat că, în ciuda faptului că s-a pus în discuţie că acele creanţe ale reclamantului nu erau garantate, până la urmă, acesta se plânge de faptul că nu şi-a primit banii din drepturile salariale, ca urmare a hotărârii definitive din noiembrie 1999, a instanţei constănţene.

Curtea a constatat că a fost o încălcare a articolului 1 din Protocol pentru că reclamantul nu a putut că obţină plata sumei stabilită printr-o decizie definitivă de mai bine de opt ani, fără ca Guvernul să avanseze o justificare valabilă. Ea conchide că reclamantul a suferit un prejudiciu material, de aceea acordă reclamantului 19.000 de euro cu titulul de daune materiale.

În plus, Curtea estimează că reclamantul a suferit un prejudiciu moral şi condamnă statul român la plata a 3.000 de euro, precum şi 100 de euro pentru cheltuieli de judecată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici