Cele mai mari cinci universităţi din ţară cer evaluarea şcolilor doctorale printr-un proces riguros

Universităţile „Alexandru Ioan Cuza”, „Babeş-Bolyai”, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi ASE cer Ministerului Educaţiei asigurarea unui proces riguros de evaluare a şcolilor doctorale, solicitând şi depolitizarea Consiliul Naţional al Rectorilor.

144 afișări
Imaginea articolului Cele mai mari cinci universităţi din ţară cer evaluarea şcolilor doctorale printr-un proces riguros

Cele mai mari cinci universităţi din ţară cer evaluarea şcolilor doctorale printr-un proces riguros

Membrii Consorţiului „Universitaria” (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Academia de Studii Economice din Bucureşti) atrag atenţia asupra unor derapaje existente la nivel naţional cu privire la câteva situaţii cu impact major asupra învăţământului superior şi cercetării din România.

"Conducerile celor cinci universităţi solicită Ministerului Educaţiei Naţionale asigurarea unui proces riguros de evaluare a şcolilor doctorale, bazat pe o metodologie robustă. Consorţiul „Universitaria” consideră necesară implicarea necondiţionată a reprezentanţilor săi în elaborarea metodologiei de evaluare a şcolilor doctorale, astfel încât să se asigure atât mecanismul transparenţei şi al consultării publice, cât şi valoarea adăugată certă, pe care universităţile membre ale Consorţiului „Universitaria” o pot oferi", reiese dintr-un comunicat de presă trimis de Universitatea din Bucureşti.

Universităţile au solicitat Consiliului Naţional al Rectorilor depolitizarea acestei structuri.

"Membrii Consorţiului „Universitaria” solicită public CNR depolitizarea conducerii acestei structuri, astfel încât Consiliul să fie reprezentantul exclusiv al mediului universitar românesc, departe de influenţe de natură politică. Nu în ultimul rând, membrii Consorţiul „Universitaria” solicită modificarea procedurilor de adoptare a hotărârilor CNR prin luarea în considerare a ponderii fiecărei universităţi în funcţie de numărul de cadre didactice, studenţi şi de activitatea de cercetare. Ca atare, Consorţiul „Universitaria” consideră necesar un demers rapid în acest sens, după care, cele cinci universităţi, poate decide revenirea în structura Consiliului Naţional al Rectorilor", reiese din comunicatul Universităţii din Bucureşti.

În ceea ce priveşte finanţarea sistemului de stat, conducerile celor cinci universităţi explică faptul că, din cauza subfinanţării sistemului de educaţie, România ar avea de suferit pe plan internaţional.

"Recenta alocare a locurilor bugetate pentru admiterea la licenţă 2017 a dezavantajat unii membri ai Consorţiului „Universitaria”, care consideră că nu există justificare pentru această decizie arbitrară a Ministerului Educaţiei Naţionale", se arată în comunicatul instituţiei.

Potrivit dezbaterilor făcute de Consorţiului „Universitaria”, studenţii reprezentanţi ai celor cinci universităţi solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi celorlalte instituţii abilitate transmiterea Registrului Matricol Unic către Ministerul Transporturilor, în vederea asigurării facilităţii de achiziţionare online a biletelor de tren de către studenţi, precum şi dezvoltarea Programului „Euro 200”, prin ridicarea pragului financiar de la 150 lei la 578 lei.

Plenul Consorţiului mai solicită public Ministerului Educaţiei Naţionale implicarea, prin reprezentanţii săi, în întreg procesul de elaborare a noii legi a educaţiei, anunţată ca demers al MEN.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici