Certificatele energetice vor fi introduse probabil de la 30 martie

Certificatele energetice vor fi introduse probabil de la 30 martie, a declarat Ioan Andreica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), precizând că instituţia va propune ca pentru blocurile reabilitate termic să nu fie necesară eliberarea unui astfel de document.

16 afișări
Imaginea articolului Certificatele energetice vor fi introduse probabil de la 30 martie

Certificatele energetice vor fi introduse probabil de la 30 martie (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Probabil la 30 martie vor fi introduse certificatele, dacă vom îndeplini toate condiţiile impuse de Guvern. Avem softurile, avem ghidurile, avem legislaţia, din punct de vedere tehnic suntem pregătiţi, este greu de spus dacă numărul de auditori este de ajuns. Piaţa ne va spune care este numărul optim de auditori, în funcţie de numărul tranzacţiilor", a spus Andreica.

El a menţionat că în lunile februarie-martie se vor organiza cursuri în vederea autorizării unui număr de circa 200 de auditori, pentru care deja au început înscrierile.

"Nu vreau să se spună că fabricăm auditori pe bandă rulantă, sunt examene pe care aceştia le vor da. Într-o lună, o lună jumătate vor mai fi autorizaţi 150 de auditori. Dacă sunt condiţii de a introduce certificatele fără a produce blocaj pe piaţă, vom propune din nou 30 martie", a adăugat secretarul de stat în MDRT.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri că speră ca într-o lună să poată fi introduse certificatele energetice, ca urmare a implementării unor programe mai rapide de calcul a eficienţei energetice şi creşterii numărului de absolvenţi ai cursurilor de auditori.

Andreică a precizat că ministrul de resort va propune într-o săptămână un ordin prin care urmează să fie aprobate normele metodologice ale legii care reglementează certificatele energetice.

"Prin acest ordin vom reduce vechimea în domeniul construcţiilor, a instalaţiilor, energetic, pe care o solicităm celor care vor să devină auditori, de la zece ani la cinci ani şi de asemenea, vom propune ca pentru blocurile care au deja certificate sau pentru cele care au fost reabilitate să nu mai fie necesar un certificat nou", a afirmat Andreică.

El a menţionat că în România sunt în prezent 620 de auditori.

Surse oficiale au declarat acum două săptămâni agenţiei MEDIAFAX că Guvernul a amânat discuţia legată de reintroducerea certificatului energetic la vânzarea sau achiziţia de locuinţe, considerând că procedurile de aplicare a noului sistem nu sunt suficient de clare, iar numărul de auditori energetici este încă insuficient.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici