CFR Călători menţine nivelul actual al tarifelor pentru luna august

CFR Călători va menţine, pentru luna august, tarifele actuale la transportul cu trenul, însă ar putea majora preţurile la 1 septembrie, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al companiei, Alexandru Noapteş.

17 afișări
Imaginea articolului CFR Călători menţine nivelul actual al tarifelor pentru luna august

CFR Călători menţine nivelul actual al tarifelor pentru luna august (Imagine: Mediafax Foto)

"Încă nu am primit vreun răspuns de la Ministerul Finanţelor şi Economiei (la solicitarea privind majorarea tarifelor, cu 7%, la 1 august, n.r.). Trebuie întocmite normele metodologice, care pot să dureze o lună sau şi mai mult. Aceste norme sunt întocmite, întâi, de o comisie de la Ministerul Economiei, apoi de una de la Ministerul Transporturilor şi în cele din urmă de o comisie mixtă. Pot să vă spun că de la 1 august nu se majorează biletele, este posibil de la 1 septembrie, dar încă nu ştim", a spus Noapteş.

Directorul CFR Călători a anunţat, la începutul lunii iulie, că a solicitat Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Transporturilor să aprobe o creştere a tarifelor pentru călătoria cu trenul de 7%, la 1 august.

"În cazul în care nu se va aproba creşterea la 1 august, modificarea va avea loc la 1 septembrie", a declarat Noapteş pe 8 iulie, într-o conferinţă de presă.

Cea mai recentă majorare a preţurilor pentru călătoria cu trenul, de 8,1%, a avut loc în septembrie 2007, după ce în luna iunie a aceluiaşi an tarifele au urcat cu 7%.

Guvernul a emis, în 2006, o ordonanţă de urgenţă care permitea CFR Călători să majoreze trimestrial tarifele cu până la şapte puncte procentuale peste nivelul cumulat al inflaţiei de la precedenta creştere a costurilor călătoriilor. Ordonanţa a fost însă respinsă, în septembrie 2007, de către deputaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici