Chiţac, eliberat pentru că instituirea pazei l-ar demoraliza

Judecătorul care l-a eliberat pe Mihai Chiţac arată, în motivarea deciziei, că preferă să-l lase liber pe fostul general pentru că instituirea pazei ar fi contraproductivă, deoarece ar avea efect negativ asupra stării psiho-morale a unui suferind şi l-ar lipsi şi de ajutorul familiei.

14 afișări
Imaginea articolului Chiţac, eliberat pentru că instituirea pazei l-ar demoraliza

Chiţac, eliberat pentru că instituirea pazei l-ar demoraliza (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a decis, în 17 iunie, eliberarea lui Mihai Chiţac din penitenciar, pentru o lună, instanţa admiţând cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de fostul general, pentru internare, după ce acesta a fost programat pentru operaţie.

Judecătorul Radu Stancu, care decis eliberarea, arată că "în condiţiile în care este de notorietate că asistenţa medicală spitalicească se confruntă cu dificultăţi de ordin financiar", nu s-ar impune instituirea unei paze permanente pentru Mihai Chiţac, mai ales că o astfel de măsură "ar afecta bugetul şi aşa insuficient al Ministerului Justiţiei justiţiei", doar pentru un exerciţiu de imagine.

"Pentru paza petentului, ar fi necesare 21 de schimburi a opt ore într-o săptămână care înseamnă trei schimburi ori şapte zile, ceea ce înseamnă un necesar de 4,2 lucrători (21 de schimburi împărţite la numărul de cinci schimburi pe săptămână", arată judecătorul în motivarea decizie sale.

Judecătorul mai arată că lui Chiţac "i-ar prinde bine" ca, în perioada de convalescenţă post operatorie, să fie ajutat şi întreţinut de familie, decât de paza care i s-ar impune.

Un alt motiv invocat de Radu Stancu este acela că, după Revoluţia din 1989, "Chiţac Mihai s-a situat de partea noii ordini de drept, motiv ce determină instaţa să aprecieze că nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică".

Magistratul precizează că şi modul în care fostul general a înţeles să se prezinte de bună voie la reîncarcerare, "a lăsat impresia instanţei că acesta nu încearcă să se sustragă executării pedepsei".

Mihai Chiţac este internat la Spitalul Floreasca, medicii urmând să decidă, în funcţie de rezultatul tuturor investigaţiilor medicale efectuate, cu privire la operaţia de splinectomie.

În 21 iunie, Mihai Chiţac a părăsit Spitalul Penitenciar Jilava, pentru a fi internat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici