Cîmpeanu, convins că după începerea şcolii dorinţa de vaccinare a elevilor va creşte substanţial

Dorinţa de vaccinare în rândul elevilor va creşte substanţial odată cu începerea şcolii, este convingerea lui Sorin Cîmpeanu. În ultimele 10 zile s-au vaccinat 10.000 de elevi, ceea ce reprezintă „un progres foarte important”. Ministrul speră să fie şi mai mulţi profesori care se vor vaccina.

910 afișări
Imaginea articolului Cîmpeanu, convins că după începerea şcolii dorinţa de vaccinare a elevilor va creşte substanţial

Cîmpeanu, convins că după începerea şcolii dorinţa de vaccinare a elevilor va creşte substanţial

Cîmpeanu a declarat, duminică seara, la Aleph News, întrebat despre centrele de vaccinare înfiinţate deja în şcolile private, că acestea au început cu acţiunea premergătoare anului şcolar, însă, odată cu începerea şcolii, când autorităţile vor avea numărul elevilor care doresc să se vaccineze şi au acordul părinţilor, în toate şcolile vor putea fi prezente echipe mobile de vaccinare.

„Va fi o fereastră de oportunitate în primele două luni de la începerea şcolii, nu va fi un proces continuu. Îi sfătuiesc pe elevi, profesori şi părinţi să îşi dea acordul pentru acest gest, singurul care poate să pună capăt crizei sanitare. Le mulţumesc părinţilor pentru responsabilitate şi determinare”, afirmă ministrul Educaţiei.

Întrebat dacă, odată cu începerea anului şcolar, vor vrea să se vaccineze mai mulţi elevi şi profesori, Cîmpeanu a răspuns: „aş vrea să vă spun că în ultimele 10 zile am avut 10.000 de elevi care s-au vaccinat. Reprezintă un progres foarte important, am depăşit 15% din numărul total de elevi vaccinaţi. Sunt convins că odată cu începerea şcolii dorinţa de vaccinare în rândul elevilor va creşte substanţial.

De asemenea, urmare a discuţiilor pe care le-am avut personalul din învăţământ, vaccinat în proporţie de 61% - este mai mult decât dublul mediei naţionale -, sunt convins că se va înţelege importanţa vaccinării şi vom avea o dorinţă de vaccinare şi din partea colegilor cadre didactice, nu numai din partea elevilor”.

În ce priveşte sfatul ministrului pentru părinţi, profesori şi elevi, Cîmpeanu îi îndeamnă „să ia toate măsurile pentru ca pandemia să nu ne ducă din nou în situaţia de a trece în online”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici