Prima pagină » Social » Cinci poliţişti de la Brigada Rutieră a Capitalei, arestaţi preventiv pentru luare de mită

Cinci poliţişti de la Brigada Rutieră a Capitalei, arestaţi preventiv pentru luare de mită

Cinci din cei şapte poliţişti de la Brigada Rutieră a Capitalei reţinuţi pentru luare de mită, fals intelectual sau abuz în serviciu contra intereselor publice au fost arestaţi sâmbătă de Tribunalul Bucureşti, instanţa urmând să decidă dacă emite mandate de arestare şi pentru ceilalţi doi agenţi.
Cinci poliţişti de la Brigada Rutieră a Capitalei, arestaţi preventiv pentru luare de mită

Cei şapte poliţişti de la Brigada Rutieră a Capitalei au fost reţinuţi vineri de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, în timp ce alţi doi agenţi de circulaţie sunt cercetaţi în libertate.

Procurorii au cerut instanţei Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor şapte poliţişti reţinuţi.

Judecătorii au finalizat audierile şi au emis până în prezent mandate de arestare preventivă pentru cinci poliţişti de la Brigada Rutieră, urmând să decidă dacă şi ceilalţi doi agenţi reţinuţi vor fi arestaţi sau vor fi cercetaţi în libertate.

Decizia de arestare preventivă a poliţiştilor nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a precizat, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, că urmărirea penală faţă de cei nouă agenţi de poliţie rutieră a fost începută în cursul acestui an.

„Activitatea infracţională a constat, în principal, în primirea unor sume de bani de către agenţii de poliţie în cauză pentru a nu sancţiona abaterile contravenţionale constatate, care implicau suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, context în care erau întocmite procese-verbale de contravenţie pentru abateri mai puţin grave, dar care nu au fost săvârşite în realitate (inclusiv aplicarea, în fals, faţă de conducători auto a unor sancţiuni contravenţionale pentru abateri săvârşite ca pietoni)”, potrivit Parchetului Capitalei.

Cei nouă agenţi de circulaţie de la Brigada Rutieră a Capitalei sunt suspectaţi că, cel puţin în ultimul an, ar fi luat de la mai mulţi şoferi sume între 200 şi 300 de lei pentru a nu-i sancţiona, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

Agenţii vizaţi de anchetă erau monitorizaţi încă de la începutul anului, după ce mai multe persoane au sunat la Linia Verde a DGA şi au anunţat că poliţişti de circulaţie le-au cerut mită, iar alţi şoferi au depus denunţuri scrise. Poliţiştii anticorupţie au declanşat o anchetă şi au trimis în teren inclusiv agenţi sub acoperire, care au încălcat în mod intenţionat legea privind circulaţia pe drumurile publice, apoi le-au dat bani poliţiştilor vizaţi, au precizat sursele citate.

Poliţiştii vizaţi de anchetă, care ar fi comis acte de corupţie în sectoarele 2 şi 3, nu erau constituiţi într-un grup organizat, ci acţionau în mod separat.

„Valoarea mitei era stabilită la faţa locului, în funcţie de şofer. Dacă acesta părea a fi o persoană cu situaţie financiară bună, suma solicitată de agenţi era mai mare”, au precizat sursele citate.

Persoanele care i-au reclamat la DGA pe poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei s-au plâns de faptul că aceştia le-au imputat abateri fictive, apoi le-au cerut mită pentru a nu le reţine permisele de conducere, potrivit unor surse judicare.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că în cazul în care şoferii nu le dădeau mită agenţilor de circulaţie, erau sancţionaţi chiar dacă erau opriţi pentru fapte inventate.

În timpul percheziţiilor, ofiţerii DGA şi procurorii au găsit agende cu înscrisuri care au legătură cu faptele de corupţie, precum şi sume de bani, au precizat sursele citate.

Cazul celor nouă agenţi de la Brigada Rutieră a Capitaliei nu este singular. De-a lungul timpului, în atenţia anchetatorilor au mai fost şi agenţi de la Poliţia Rutieră Iaşi, Constanţa sau Ialomiţa.

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia