Cinci trenuri, blocate în Gara din Braşov. Reluarea circulaţiei, cel mai probabil după miezul nopţii

Circulaţia feroviară între Braşov şi Predeal este blocată, sâmbătă seara, după ce mai mulţi copaci au căzut pe linii, garniturile blocate pe traseu fiind remorcate cu o locomotivă Diesel spre Gara din Predeal, iar în paralel se lucrează la remedierea problemei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1765 afișări
Imaginea articolului Cinci trenuri, blocate în Gara din Braşov. Reluarea circulaţiei, cel mai probabil după miezul nopţii

Cinci trenuri, blocate în Gara din Braşov. Reluarea circulaţiei, cel mai probabil după miezul nopţii (Imagine: TUDOR COSTI/ MEDIAFAX FOTO)

Trenurile nu pot circula, sâmbătă seara, între Braşov şi Predeal, după ce mai mulţi copaci au căzut pe liniile de curent, din cauza vântului puternic.

Potrivit şefului de Gară CFR Braşov, Ştefan Drumaru, cinci trenuri de călători staţionează în Gara Braşov şi nu vor pleca decât după ora 00.00, atunci când se preconizează că vor fi remediate problemele apărute.

„În staţia de la Braşov stau trenurile care ar fi trebuit să plece acum două ore. Între Timişul de Sus şi Predeal, ambele linii sunt afectate, şi cea care urcă şi cea care coboară. Firele de la linia de contact sunt rupte, a fost deblocată o şină pentru ca o locomotivă Diesel să remorcheze garniturile către staţiile limitrofe“, a declarat, sâmbătă seara Ştefan Drumaru.

Judeţul Braşov s-a aflat, timp de două zile, sub atenţionare cod galben de ploi, iar sâmbătă în judeţ a fost cod galben de vânt.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici