Circa 9.000 de şcoli sunt neautorizate, iar 15 judeţe nu au încheiat licitaţia "cornul şi laptele"

Aproximativ 9.000 de şcoli nu au fost încă autorizate în totalitate, iar în 15 judeţe nu au fost încheiate licitaţiile pentru programul "cornul şi laptele", conform datelor prezentate de ministrul Educaţiei şi ministrul Internelor şi Reformei Administrative, după discuţia cu autorităţile locale.

15 afișări
Imaginea articolului Circa 9.000 de şcoli sunt neautorizate, iar 15 judeţe nu au încheiat licitaţia "cornul şi laptele"

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei (Imagine: Mediafax Foto)

"La această oră avem 9.000 de şcoli care sunt raportate că nu au autorizaţie, dar situaţia este una temporară şi se va închide definitiv până la 15 septembrie. Nu vorbim de şcoli, ci de clădiri ale unităţilor de învăţământ, deoarece o şcoală poate să aibă 2, 3 sau 4 corpuri, fie de cantină, fie de cămin, fie clasă, fie ateliere, şi toate aceste clădiri se supun autorizării", a arătat ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, la finalul videoconferinţei organizate, joi, la Guvern, cu autorităţile locale pe tema noului an şcolar.

Ministrul a arătat că anul trecut erau autorizate, la începutul anului şcolar, un număr de 13.066 unităţi de învăţământ, iar în prezent sunt autorizate 14.621 unităţi.

Ministrul Educaţiei a arătat însă că, spre deosebire de anul trecut, când a reclamat lipsa implicării autorităţilor locale în efectuarea lucrărilor de reparaţii şi modernizare a şcolilor, anul acesta administraţia are plăţi restante pentru lucrările contractate.

"Anul trecut m-aţi auzit acuzând primarii, în primul rând că nu se implică în cheltuirea banilor. Anul acesta nu aţi mai auzit niciun cuvânt despre acest lucru, pentru că s-au implicat. Anul acesta, şcoala, cu finanţare de la Ministerul Educaţiei sau de la primărie, este încă datoare firmelor de construcţii", a spus Adomniţei.

El a arătat că şcolile au nevoie în continuare de fonduri de la Guvern.

"Pot să vă spun fără niciun fel de jenă că dacă Guvernul mi-ar da încă un milion sau încă o sută sau încă cinci sute de milioane de euro, toţi aceşti bani ar fi cheltuiţi, pentru că avem deja începute aceste şantiere, iar şcoala are nevoie încă pentru câţiva ani de o infuzie puternică de capital pentru a rezolva problema infrastructurii", a arătat Adomniţei.

El a arătat că până, în prezent, inspectoratele şcolare din judeţele Mehedinţi şi Mureş nu au transmis datele necesare şi a afirmat că reprezentanţii acestora vor răspunde, probabil, din perspectiva contractului managerial.

În privinţa şcolilor afectate de inundaţii, din judeţul Suceava a fost raportată corect suma necesară pentru reabilitatarea unităţilor şi au fost alocate 3,3 milioane lei, în timp ce pentru judeţul Botoşani au fost "umflate" raportările, iar suma alocată a fost mai mică, a spus ministrul.

Suma totală alocată judeţelor afectate de inundaţii pentru reabilitarea şcolilor a fost de 8,603 milioane lei.

În ceea ce priveşte programul de distribuire a produselor lactate şi de panificaţie destinate elevilor, denumit "cornul şi laptele", ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a arătat că licitaţiile pentru desemnarea furnizorilor nu au fost încă încheiate în 15 judeţe şi unele sectoare din municipiul Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici