Circulaţia maşinilor grele, interzisă pe drumurile naţionale din patru judeţe

Circulaţia maşinilor de peste 12 tone a fost interzisă, miercuri, de la ora 9.00, pe drumurile naţionale din judeţele Olt, Dolj, Mehedinţi şi Gorj, din cauza poleiului, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

20 afișări
Imaginea articolului Circulaţia maşinilor grele, interzisă pe drumurile naţionale din patru judeţe

Circulaţia maşinilor grele, interzisă pe drumurile naţionale din patru judeţe (Imagine: Ghiţă Porumb - Mediafax Foto)

Restricţia se va ridica în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice.

Utilajele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, precum şi cele deţinute pe baza contractelor de închiriere împrăştie materiale antiderapante pe toate drumurile naţionale.

Centrul Infotrafic din Poliţia Română a anunţat, miercuri, că traficul se desfăşoară îngreunat din cauza poleiului şi a ceţii pe mai multe drumuri naţionale.

Potrivit Centrului Infotrafic, Poliţia Rutieră va sprijini echipajele care împrăştie materialul antiderapant, iar dacă va fi nevoie va lua măsuri de restricţionare a circulaţiei până când traficul rutier se va putea desfăşura în condiţii normale.

Miercuri dimineaţă, circulaţia a fost îngreunată din cauza poleiului în judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Arad, Olt şi Hunedoara, fiind înregistrate şi tamponări.

Pe cele două autostrăzi se circulă în condiţii normale, fiind luate măsuri de prevenire a accidentelor.

Pentru informaţii privind starea drumurilor naţionale, şoferii pot suna la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România la numerele de telefon 021 318.66.09 sau 021 318.66.31.

Citeşte şi:

Polei şi ceaţă pe mai multe drumuri naţionale

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici