Circulaţia rutieră în Pasul Tihuţa, blocată de zăpadă şi viscol (Video)

Circulaţia rutieră pe DN 17 este blocată, marţi după-amiază, în Pasul Tihuţa, din cauza zăpezii şi a viscolului, care a început să bată cu o viteză de peste o sută de kilometri la oră.

222 afișări
Imaginea articolului Circulaţia rutieră în Pasul Tihuţa, blocată de zăpadă şi viscol (Video)

Circulaţia rutieră în Pasul Tihuţa, blocată de zăpadă şi viscol (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Şeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Alexandru Slavita, a declarat că vizibilitatea în zonă este redusă aproape la zero.

"Mi-au spus colegii de la Districtul Piatra Fântânele că nu mai vine nicio maşină dinspre Suceava. Nu ştiu dacă au intervenit, dar avem informaţii că este blocată circulaţia pe tronsonul lor. Noi am mai trimis încă două utilaje, ca să acţioneze pe partea noastră de judeţ. Avem 14 acum", a declarat Slavita.

Şoferi aflaţi în trafic în zona Pasului Tihuţa au relatat că se circulă cu viteza de cel mult 20 de kilometri pe oră şi că sunt coloane de maşini care se întind pe distanţe de câţiva kilometri.

Numărul de utilaje de deszăpezire care acţionau în Pasul Tihuţa a fost mărit, de la patru la douăsprezece, în cursul nopţii de luni spre marţi, pentru a face faţă ninsorii abundente şi viscolului.

DN 17 este cea mai importantă cale de legătură între Transilvania şi Moldova, iar Pasul Tihuţa se află la peste 1.400 de metri altitudine.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici