Circulaţie îngreunată pe drumuri din trei judeţe, din cauza alunecărilor de teren. Care sunt rutele alternative

Traficul rutier este îngreunat duminică, din cauza alunecărilor de teren, pe anumite tronsoane ale unor drumuri naţionale din judeţele Caraş-Severin, Sibiu şi Suceava, potrivit datelor făcute publice de Centrul Infotrafic din Inspectorarul General al Poliţiei Române (IGPR).

283 afișări
Imaginea articolului Circulaţie îngreunată pe drumuri din trei judeţe, din cauza alunecărilor de teren. Care sunt rutele alternative

Circulaţie îngreunată pe drumuri din trei judeţe, din cauza alunecărilor de teren. Care sunt rutele alternative (Imagine: Alina State/Arhiva Mediafax Foto)

Astfel, în Caraş-Severin, varianta de ocolire Domaşnea a fost închisă, iar autovehiculele circulă pe DN6, pe vechea rută.

În judeţul Sibiu, pe DN7C-Transfăgărăşan, în apropiere de Bâlea-Cascadă (km 130+800 metri), circulaţia pe tronsonul Bâlea Cascadă-Cârţişoara a fost întreruptă în câteva rânduri, din cauza căderii de pietre şi stânci care s-au desprins de pe versant. Potrivit Infotrafic, lucrătorii de la drumuri au realizat un culoar îngust pe care se poate circula, însă, având în vedere faptul că drumul poate fi acoperit în orice moment de grohotiş, poliţiştii şi lucrătorii de la drumuri nu permit accesul către Bâlea-Cascadă, cu excepţia cazurilor de urgenţă.

Poliţiştii reamintesc că Transfăgărăşanul este închis, în perioada 1 noiembrie - 30 iunie, pe tronsonul Bâlea-Cascadă (judeţul Sibiu), km 130+800 metri - Piscu Negru (judeţul Argeş), km 104.

Tot din cauza alunecărilor de teren produse în urmă cu câteva zile, în judeţul Suceava este instituită o restricţie de circulaţie pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN17A Sadova - Suceviţa, tronsoanele Vatra Moldoviţei - Ciumârna şi Paltinu - Vatra Moldoviţei.

De asemenea, pe DN66, în zona municipiului Petroşani (judeţul Hunedoara), traficul rutier se desfăşoară pe un fir, alternativ, din pricina unor lucrări, mai anunţă cei de la Infotrafic. Punctele de lucru sunt semnalizate corespunzător.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici