Ciucă a discutat cu rectori din reţeaua RO European Universities referitor la recunoaşterea studiilor

Importanţa mobilităţilor studenţilor, a cadrelor didactice şi a cercetătorilor şi crearea unor sisteme simple şi eficiente pentru recunoaşterea perioadelor de studii şi a activităţilor desfăşurate inclusiv sub forma micro certificărilor sunt teme discutate de rectori cu premierul Nicolae Ciucă.

294 afișări
Imaginea articolului Ciucă a discutat cu rectori din reţeaua RO European Universities referitor la recunoaşterea studiilor

La întâlnirea dintre rectorii din reţeaua RO European Universities şi premierul Nicolae Ciucă a fost analizată tema redefinirii spaţiului european din perspectiva învăţământului superior bazat pe cooperare, pe punerea în comun a resurselor umane și infrastructurii, pe incluziune și mobilitate.

Subiectele abordate au vizat, printre altele, rolul şi implicarea active ale universităţilor româneşti în alianţele din care fac parte, dar şi asumarea unor iniţiative care să ducă la crearea unui cadru legislativ modern în domeniile educaţiei şi cercetării în România.

Astfel, a fost punctată importanţa mobilităţilor studenţilor, a cadrelor didactice şi a cercetătorilor şi crearea unor sisteme simple şi eficiente pentru recunoaşterea perioadelor de studii şi a activităţilor desfăşurate inclusiv sub forma micro certificărilor. Un alt subiect dezbătut a fost cel al creării entităţilor legale aferente alianţelor universitare europene, instrument care va uşura acordarea diplomelor comune şi integrarea acestui concept în cultura academică europeană.

Integrarea universităţilor din România în alianţe de universităţi europene este un proces care se realizează treptat, iar premierul Ciuca a subliniat că va sprijini universităţile româneşti membre ale alianţelor în procesul de consolidare a statutului lor.

„Pentru învăţământul românesc, adaptarea la piaţă este esenţială şi în mod cert investiţiile din zona de cercetare şi inovare sunt cele care pot aduce valoare adăugată. Iar asta se poate face cel mai bine în instituţiile de învăţământ. Vă pot spune că aveţi tot sprijinul meu şi vă încurajez să îi determinaţi şi pe ceilalţi să se implice în demers”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

România are în prezent zece universităţi care fac parte din alianțe europene, iar în viitorul apropiat, alte universităţi românești vor fi incluse ca parteneri cu drepturi depline. Cele zece universităţi româneşti membre în alianţe europene reprezintă peste 160.000 de studenţi, din totalul de peste 450.000 de studenţi înmatriculaţi la universităţile de stat din România (35,5% din total). Aceştia fac parte din zece comunităţi de studenţi ale alianţelor europene pe care le reprezintă universităţile româneşti membre, însumând un milion şi jumătate de studenţi la nivel paneuropean.

În urma extinderilor preconizate pentru alianţele europene în anul 2022, la care se vor alătura şi universităţi din România, în curând, aproape 50% din studenţii români vor fi afiliaţi unor astfel de alianţe şi vor beneficia de oportunităţile pe care acestea le oferă.

La întâlnire, alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă şi rectorii universităţilor româneşti, membre ale alianţelor universitare europene, au participat Gigel Paraschiv, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, consilierii Primului Ministru Marilen Gabriel Pirtea şi Sorin Costreie, Robert Santa, consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Departamentul de Educaţie şi Cercetare şi Mădălin Bunoiu, preşedintele ARACIS.

Zona universitară a fost reprezentată la discuţii de membri din conducerea Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca, Universitatea din Petroşani, Universitatea Politehnică Timişoara, Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici