Cluj: Patru persoane intoxicate cu fum, transportate la spital; două sunt în stare gravă

Patru persoane au fost intoxicate, vineri, cu fum, în Cluj-Napoca, acestea primind iniţial îngrijiri medicale la faţa locului, după care au fost transportate la spital. Două victime sunt în stare gravă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

396 afișări
Imaginea articolului Cluj: Patru persoane intoxicate cu fum, transportate la spital; două sunt în stare gravă

Cluj: Patru persoane intoxicate cu fum, transportate la spital; două sunt în stare gravă (Imagine: Mihai Dascalescua/ Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că intoxicaţia cu fum ar fi fost cauzată de o defecţiune la coşul de evacuare al centralei de încălzire din imobil.

”Patru persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani au fost intoxicate cu fum pe strada Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Din primele informaţii două victime ar fi fost inconştiente, au fost scoase în afara imobilului în care se aflau, una semiconştientă iar ultima conştientă. Toate patru au fost transportate, ulterior, la spital, două persoane fiind în stare gravă. Se pare că intoxicaţia cu fum a fost cauzată de o defecţiune la coşul de evacuare al centralei de încălzire, fiind vorba despre o improvizaţie. Fumul degajat nu a fost urmat de incendiu”, a spus Biriş.

ISU Cluj a trimis în zonă o autospecială de stingere a incendiilor, iar pompierii investighează incidentul pentru stabili cauzele exacte ale producerii intoxicării cu fum.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici