CNS Cartel Alfa cere Preşedintelui României să nu promulge legea salarizării

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” i-a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă în care cere retrimiterea legii salarizării în Parlament, pe motiv că aceasta va crea o serie de inechităţi, dacă va fi promulgată în forma actuală.

356 afișări
Imaginea articolului CNS Cartel Alfa cere Preşedintelui României să nu promulge legea salarizării

CNS Cartel Alfa cere Preşedintelui României să nu promulge legea salarizării

"Domnule preşedinte, (...) forma finală a legii salarizării şi modul în care a fost aceasta adoptată vădeşte încă odată, cu claritate, scopul care a animat iniţiatorul de la bun început: creşterea accelerată a salariilor aleşilor de la toate nivelurile, inclusiv a parlamentarilor, într-un act de sfidare faţă de cetăţenii care le-au acordat încrederea să-i reprezinte", scrie Bogdan Hossu, preşedinte Cartel Alfa, în scrisoarea deschisă adresată şefului statului.

În acest document, Hossu explică pe larg motivele pentru care preşedintele ţării ar trebui să respingă actualul proiect al legii salarizării.

"Referitor la critica de neconstituţionalitate a Legii, raportată la art. 16 din Constituţie, vă semnalăm desfiinţarea coeficienţilor în grila de salarizare pentru administraţia locală, care nu include şi personalul decizional (viceprimar, primar, vicepreşedinte sau preşedinte de consiliu judeţean) ce va conduce la discrepanţe de salarizare între diferite instituţii ale administraţiei locale şi accentuarea inechităţilor în interiorul aceloraşi instituţii. (...) Principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune tocmai instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Or, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar este identică în administraţia locală, atunci şi tratamentul juridic aplicabil – grila de salarizare – trebuie să fie acelaşi, nefiind permis ca numai unii salariaţi bugetari să aibă coeficienţi, ci toţi trebuie, după rangul unităţii administrative, să beneficieze de coeficienţi de ierarhizare. Prin urmare, vă solicităm să vă adresaţi Curţii Constituţionale care să constate că dispoziţiile Legii privitoare la lipsa coeficienţilor de ierarhizare pentru personalul din administraţia publică locală contravin principiului egalităţii în faţa legii", se precizează în scrisoarea confederaţiei sindicale.

În plus, preşedintele CNS Cartel Alfa arată că această lege ar face şi o serie de diferenţe nejustificate între angajaţii din mediul privat şi cei de la stat.

"Legea instituie o discriminare între lucrătorii şi angajatorii din sectorul de stat (publici) şi lucrătorii şi angajatorii din sectorul economic (privat, de stat sau mixt). Astfel, se acordă salariaţilor bugetari o indemnizaţie anuală de hrană la nivelul a două salarii minime garantate în plată la nivel naţional, care este venit neimpozabil, nepermiţând aplicarea acestui drept oricărui angajator care doreşte să aplice acest regim lucrătorilor proprii. În acelaşi timp, prin această lege, se anulează dreptul angajaţilor din sistemul public de a primi tichete de masă, chiar şi în cazul instituţiilor care sunt finanţate din surse proprii", explică Bogdan Hossu.

Având în vedere aceste argumente, preşedintele Cartel Alfa solicită lui Klaus Iohannis să nu promulge legea salarizării unitare.

"Domnule Preşedinte, apelăm la dumneavoastră în calitate de garant, al fiecărui cetăţean român, pentru aplicarea în mod echitabil a drepturilor sale. (...) Vă solicităm să nu promulgaţi Legea-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice şi să o returnaţi Parlamentului spre a fi modificată, iar în cazul necorectării ei de către Parlament, să vă adresaţi Curţii Constiuţionale cu solicitarea de a constata neconstituţionalitatea prevederilor legii", a conchis Bogdan Hossu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici