MAI propune o majorare salarială de 40% pentru poliţiştii care muncesc în timpul liber

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un Ordin de ministru prin care poliţiştilor şi altor categorii de angajaţi din domeniul ordinii şi siguranţei publice să le fie majorat salariul cu 40% în cazul în care participă la intervenţii în zilele în care ar trebui să fie liberi.

263 afișări
Imaginea articolului MAI propune o majorare salarială de 40% pentru poliţiştii care muncesc în timpul liber

"Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, precum şi activităţile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice. (...) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, beneficiază pentru această perioadă de o majorare de 40% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie, acordată în conformitate cu prevederile legale în vigoare", se arată în proiectul supus dezbaterii publice.

Această majorare ar urma să fie determinată prin aplicarea unei formule ce presupune înmulţirea cu 40% a cunatumului soldei, şi totul se înmulţeşte apoi cu rezultatul împărţirii volumului timpului planificat la volumul timpului de lucru calendaristic.

"Majorarea = 40% x Cuantumul soldei x Volum de timp lunar planificat / Volum de timp lunar calendaristic", este formula concepută pentru calcularea acestei majorări.

Pentru a se acorda această majorare, ar trebui îndeplinite, cumulativ, două condiţii. În primul rând, majorarea se acordă personalului MAI dacă există o planificare a personalului ce asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice. A doua obligaţie este aceea de a se asigurăa încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul fiecărui ordonator de credite.

"Majorarea se acordă personalului M.A.I. care asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, pentru activităţile de intervenţie în mediul rural efectuate de personalul din cadrul secţiilor de poliţie rurală, poliţiilor comunale şi posturilor de poliţie comunală, la sesizările Sistemului Unic Naţional pentru Apeluri de Urgenţă şi alte evenimente semnalate când nu se poate asigura îndeplinirea atribuţiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi; cercetarea la faţa locului efectuată de către personalul M.A.I. din structurile de poliţie judiciară şi de criminalistică, când nu se poate asigura îndeplinirea atribuţiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi", se explică în document.

Această majorare ar urma să se acorde lunar, în funcţie de numărul orelor în care s-a lucrat peste program.

"Plata se face pe baza centralizatorului lunar al numărului de ore aferent perioadei în care personalul M.A.I. a fost planificat în luna respectivă să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu", mai scrie în proiectul publicat pe pagina de internet a MAI.

Acest proiect poate fi consultat în secţiuna Transparenţă Decizională pe site-ul www.mai.gov.ro, iar până la data de 23 iunie cetăţenii pot fi transmise opinii la adersa de email dgj_transparenta@mai.gov.ro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici