CNSAS: Episcopul de Sibiu a făcut poliţie politică

Episcopul vicar de Sibiu, Visarion Răşinăreanul, şi un director al Direcţiei ONU din MAE, Gabriela Constantinescu, au primit, în şedinţa de joi a Colegiului CNSAS, verdict de colaborare cu Securitatea ca poliţie politică.

4 afișări
Imaginea articolului CNSAS: Episcopul de Sibiu a făcut poliţie politică

CNSAS: Episcopul de Sibiu Visarion Răşinăreanu a făcut poliţie politică

Episcopul vicar al Sibiului, Visarion Răşinăreanu, a anunţat că va contesta decizia CNSAS şi spune că nu poate fi decât o coincidenţă de nume, pentru că el nu a părăsit România decât după Revoluţie, iar funcţia de episcop o deţine abia din 1996.

"Acum am aflat şi eu despre acest verdict, dar nu am reuşit încă să vorbesc cu cei de la CNSAS. Nu ştiu nimic despre cum ar fi putut să ajungă la acest verdict. Eu nu am colaborat cu Securitatea. Eu am plecat la studii abia în 1994 şi doar din 1996 sunt episcop. Nu pot să cred decât că este vorba despre o coincidenţă de nume, pentru că eu nu am fost plecat nicăieri înainte de Revoluţie”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Visarion Răşinăreanu, episcopul vicar al Sibiului.

Visarion Răşinăreanu s-a născut în localitatea Tălmaciu din judeţul Sibiu, la 19 octombrie 1959 şi a urmat cursurile Seminarului Teologic din Cluj. Potrivit CV-ului său, în perioada 1994 – 1997 a făcut un stagiu de pregătire la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena.

Pe de altă parte, Ministerul de Externe îşi va întrerupe colaborarea cu directorul din minister în cazul căruia CNSAS a dat verdict de poliţie politică, dacă decizia va deveni definitivă, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt Ilie Bănică.

Bănică a precizat că statutul de diplomat este incompatibil celui de colaborator al fostei Securităţi ca poliţie politică.

El a mai spus că directorul are, însă, posibilitatea de a contesta în instanţă verdictul CNSAS şi că MAE va lua o decizie abia după epuizarea căilor de atac în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici