COD GALBEN de caniculă în şapte judeţe din vestul ţării, unde vor fi temperaturi de 35-37 de grade

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Alba, Arad, Bihor şi Satu Mare, unde vineri vor fi temperaturi de 35-37 de grade şi disconfort termic accentuat.

2637 afișări
Imaginea articolului COD GALBEN de caniculă în şapte judeţe din vestul ţării, unde vor fi temperaturi de 35-37 de grade

COD GALBEN de caniculă în şapte judeţe din vestul ţării, unde vor fi temperaturi de 35-37 de grade (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei "vremea va fi caniculară vineri după-amiaza, când temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi".

Valori maxime de temperatură în jurul a 35 de grade şi disconfort termic ridicat vor fi, vineri, pe arii restrânse, şi în restul Transilvaniei şi în Maramureş.

Sâmbătă, canicula va persista, izolat, în regiunile intracarpatice.

Potrivit estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor, în Banat şi Crişana, începând de sâmbătă 19 septembrie, vremea se va răci, astfel încât de săptămâna viitoare se vor înregistra temperaturi maxime de 22-23 de grade, apropiate de cele normale pentru ultima decadă a acestei luni, şi minime de 10-12 grade. Probabilitatea pentru averse, în general slabe cantitativ, va fi mai mare după data de 19 septembrie, când acestea pot apărea zilnic.

În Transilvania, duminică şi săptămâna viitoare, valorile termice diurne vor scădea la 20-22 de grade, iar noaptea se vor înregistra temperaturi minime între 8 şi 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în intervalul 20-24 septembrie.

Şi în Maramureş, vremea se va răci, de săptămâna viitoare, când vor fi temperaturi maxime de 20-22 de grade şi minime de 10-12 grade. Duminică ar putea fi averse, iar în intervalul 21-26 septembrie s-ar putea semnala ploi slabe.

În Moldova, temperaturile maxime vor scădea, de săptămâna viitoare, de la 28-30 de grade la 22, iar cele minime vor fi cuprinse, în medie, între 12 şi 16 grade. Ploi, în general slabe cantitativ, pot apărea mai ales după data de 19 septembrie.

În Dobrogea, în perioada 18-20 septembrie vor fi temperaturi maxime de 26 de grade, iar de săptămâna viitoare vor scădea la 22 de grade în timpul zilei şi 14-17 grade noaptea.

În Muntenia, temperaturile vor ajunge în 18 şi în 19 septembrie la 30 de grade, apoi vremea se va răci treptat, săptămâna viitoare fiind prognozate temperaturi maxime de 24 de grade şi minime de 13-16 grade. În perioada 20-23 septembrie este posibil să plouă.

În Oltenia, în 18 şi 19 septembrie, temperaturile maxime vor ajunge la medii regionale în jurul valorii de 30 de grade. Începând de săptămâna viitoare, temperaturile vor scădea la 22 de grade ziua şi 13-16 grade în timpul nopţii, fiind posibil să plouă începând din 20 septembrie.

La munte, vineri 18 septembrie se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 24 de grade, apoi vremea se va răci, iar de săptămâna viitoare vor fi temperaturi de cel mult 14 grade. În nopţile din perioada 17-20 septembrie, mediile temperaturilor minime se vor încadra între 12 şi 14 grade, iar ulterior se vor situa între 6 şi 10 grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici