Cod galben de caniculă pentru şase judeţe şi Bucureşti (Video)

Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de caniculă pentru judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi municipiul Bucureşti, valabilă marţi după-amiază, când temperaturile vor ajunge până la 37, 38 de grade Celsius.

36 afișări
Imaginea articolului Cod galben de caniculă pentru şase judeţe şi Bucureşti (Video)

Cod galben de caniculă pentru şase judeţe şi Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, în după-amiaza zilei de marţi, în jumătatea sudică a Olteniei, în sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei şi în sudul Moldovei vremea va fi caniculară, temperaturile maxime vor atinge şi depăşi 35 de grade, iar indicele temperatură - umezeală se va situa peste pragul critic de 80.

Potrivit meteorologilor, în judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi în municipiul Bucureşti valorile termice maxime vor fi de 37, 38 de grade Celsius.

De asemenea, în prima parte a zilei de marţi, în nord şi nord-est, şi spre seară şi în noaptea de marţi spre miercuri, în centru şi est, se vor înregistra averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, care pot lua, trecător, aspect de vijelie. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat, mai ales în zonele de munte şi în nordul ţării, fiind şi condiţii de grindină.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici