Cod portocaliu de NINSORI ŞI VISCOL / HARTĂ: Numeroase judeţe şi Capitala, vizate de noile avertizări ANM / Peste 5.000 de pompieri militari, gata să intervină în zonele cu probleme

Valul de frig va cuprinde toată ţara, au anunţat, duminică, meteorologii, care au actualizat avertizările cod galben şi cod portocaliu privind valul de frig.

9826 afişări
Imaginea articolului Cod portocaliu de NINSORI ŞI VISCOL / HARTĂ: Numeroase judeţe şi Capitala, vizate de noile avertizări ANM / Peste 5.000 de pompieri militari, gata să intervină în zonele cu probleme

Cod portocaliu de NINSORI ŞI VISCOL. Valul de frig cuprinde toată ţara / Zonele vizate de noile avertizări de la ANM

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de luni, de la ora 4 până marţi la ora 20, în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei este cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificările ale vântului şi viscol.

În aceste zone, ninsorile vor fi moderate şi local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent; vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 km/h, iar în partea de sud-est a teritoriului peste 60-65 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. De asemenea, vizibilitatea va fi diminuată.

Luni, între orele 7 şi 23 va fi fi cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, unde se va depune şi un strat consistent de zăpadă, local de peste 30-40 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

De asemenea, în Municipiul Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, luni, de la ora 10 până marţi, la ora 14 va fi cod portocaliu de vreme rea.

În aceste zone, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 km/h, local peste 70 km/h şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.

Peste 5.000 de pompieri militari, gata să intervină în zonele cu probleme din cauza viscolului

Peste 5.000 de pompieri militari cu peste 3.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei din zonele vizate de avertizările de ger, viscol şi ninsori, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Totodată, potrivt IGSU, s-a dispus măsura dislocării spre judeţele din estul si sudul ţării şase echipaje cu şenilate, opt echipaje cu autofreze şi patru echipaje cu autospeciale de transport personal şi victime multiple.

"De asemenea, la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din ţară, au fost reactualizate procedurile de comunicare şi colaborare cu toate autorităţile locale competente, pentru asigurarea protecţiei populaţiei din zonele ameninţate sau afectate. Odată cu apariţia primelor efecte de vreme rea, vor fi activate grupele operative la nivelul unităţilor ISU şi vor fi suplimentate efectivele de intervenţie cu personalul aflat în turele libere", arată Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), într-un comunicat de presă remis duminică MEDIAFAX.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici