COLOANE de camioane la ieşirea din ţară, în vămile Nădlac I şi II: Şoferii aşteaptă chiar şi peste opt ore

Timpul de aşteptare pentru şoferii de camioane care ies din ţară, luni, prin Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac I şi II, din judeţul Arad, este cuprins între 300 şi 500 de minute, în urma unor controale efectuate în Ungaria, transmite corespondentul MEDIAFAX.

889 afișări
Imaginea articolului COLOANE de camioane la ieşirea din ţară, în vămile Nădlac I şi II: Şoferii aşteaptă chiar şi peste opt ore

COLOANE de camioane la ieşirea din ţară, în vămile Nădlac I şi II: Se aşteaptă 500 de minute

O coloană de aproximativ zece kilometri de camioane s-a format, luni, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, din judeţul Arad, la ieşirea din ţară, astfel că şoferii aşteaptă şi 500 de minute pentru a li se verifica documentele. De asemenea, şi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I timpul de aşteptare pentru şoferii de camioane este de peste 300 de minute.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că au crescut timpii de aşteptare la cele două puncte de trecere a frontierei pentru că autorităţile maghiare efectuează controale la toate camioanele care ies din România.

“Timpii de aşteptare au crescut, în primul rând, ca urmare a faptului că pe weekend există restricţii la automarfare pe partea maghiară, şi atunci de multe ori se prezintă foarte multe automarfare deodată la control, iar în al doilea rând, partea maghiară efectuează controale la toate marfarele care ies din România”, a afirmat Mihaela Leş.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Arad, numărul arterelor de control a fost suplimentat. Astfel, se lucrează pe patru artere pe sensul de ieşire din România, controlul fiind efectuat de către şase poliţişti de frontieră.

“În medie, cam două minute durează controlul unui automarfar pe partea română”, a mai precizat Mihaela Leş.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici