Comerciaţii vor plăti ecotaxă pentru pungile din plastic, din 2009 - Mediafax

Comerciaţii vor plăti ecotaxă pentru pungile din plastic, din 2009

Guvernul a decis să introducă, începând cu 1 ianuarie 2009, o taxă în cuantum de 20 bani/bucată pentru pungile de tip sacoşă confecţionate din materiale care nu sunt biodegradabile, distribuite gratuit în prezent de comercianţi, taxă percepută de la firmele care introduc pe piaţă astfel de ambalaje.

719 afişări
Imaginea articolului Comerciaţii vor plăti ecotaxă pentru pungile din plastic, din 2009

Comerciaţii vor plăti ecotaxă pentru pungile din plastic, din 2009

Noua taxă, denumită "ecotaxă", va fi evidenţiată distinct pe documentele de vânzare, va fi vărsată la Fondul pentru Mediu, iar valoarea acesteia va trebui afişată la loc vizibil, pentru informarea consumatorilor finali, conform unei ordonanţe aprobate, miercuri, de Guvern.

Actul normativ completează sursele din care se constituie veniturile Fondului pentru Mediu, prin introducerea taxei pe poluare auto, a contribuţiei financiare a autorităţilor locale şi a ecotaxei.

 

Suma aferentă taxei va fi declarată şi plătită lunar de către comercianţi, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea. Pentru neachitarea taxei la termen vor fi calculate majorări de întârziere conform Codului de procedură fiscală.

Pentru neafişarea la loc vizibil, în vederea informarii consumatorilor finali, a valorii ecotaxei va fi aplicată o amendă cuprinsă între 2.000 lei şi 2.500 lei de către inspectorii Gărzii Naţionale de Mediu.

Ministrul Mediului, Korodi Attila, a anunţat la începutul anului că va propune o lege prin care pungile de plastic nebiodegradabile, disponibile gratuit la comercianţi, să fie taxate "drastic", pentru a-i determina pe vânzători să folosească ambalaje alternative din materiale biodegradabile, pentru care nu va fi percepută nicio taxă.

Ministrul a arătat că nu dispune de pârghiile legale pentru a interzice complet punerea în circulaţie a pungilor de acest tip, astfel încât există posibilitatea ca unii agenţi economici să vândă ambalajele la un preţ care să acopere noua taxă.

"Vom face campanii de comunicare pe această temă şi mizăm şi pe crearea unei concurenţe în acest domeniu în sensul că, probabil, vor apărea retaileri care vor prefera să renunţe la ambalajele nedegradabile în favoarea pungilor fie din plastic biodegradabil, fie din hârtie. Sperăm ca taxarea să descurajeze operatorii care pun în circulaţie acest gen de ambalaje şi să-i facă să se reorienteze spre ambalaje ecologice, după exemplul Irlandei, unica ţară din Uniunea Europeană unde funcţionează acest sistem", a spus atunci Korodi.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici