- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Conducerea ANRE va fi numită de şeful statului
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va fi condusă de un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu vor mai fi însă numiţi prin decizie a premierului, ci de către şeful statului, la propunerea primului ministru, conform unui proiect de lege iniţiat de Ministerul Economiei.
Traian Basescu (Imagine:Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)
Mandatul preşedintelui şi vicepreşedintelui ANRE va fi extins cu un an, la 6 ani, putând fi reînnoit o singură dată, conform documentului. În prezent, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii sunt numiţi de premier.
Legea stabileşte că ANRE este autoritatea administrativă autonomă cu personalitate juridică şi patrimoniu propriu, având ca obiect de activitate elaborarea, stabilirea şi monitorizarea aplicării ansamblului de reglementari obligatorii la nivel naţional, necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, precum şi a gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Unde mergi azi? Într-o călătorie de 75h cu trenul de lux Ghan: 3.000 km de peisaje incredibile prin Australia
-
Cum se va încheia războiul Rusiei în Ucraina?
-
Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor
-
Secretarul de Stat al SUA a efectuat o vizită neanunţată în Irak pentru a discuta despre tranziţia politică din Siria
Potrivit proiectului, finanţarea cheltuielilor curente şi de capital vor fi asigurate integral din venituri proprii, iar bugetul se va stabili anual şi va fi avizat de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.
Documentul prevede, în acord cu recomandările CE, ca salarizarea personalului ANRE să se realizeze similar personalului din Consiliul Concurenţei, conform prevederilor Legii cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Modificările sunt argumentate în proiect prin faptul că astfel va fi asigurat un statut clar de independenţă şi autonomie în acord cu prevederile europene.
Statutul ANRE a făcut în ultimii ani obiectul mai multor discuţii între autorităţile române şi oficialii europeni, după ce Guvernul a intenţionat să introducă noi reguli prin care instituţia să fie finanţată de la bugetul de stat şi nu din venituri proprii.
La presiunea CE, Guvernul a renunţat la această intenţie şi a decis ca ANRE să fie finanţată în continuare din surse proprii, pentru a evita declanşarea procedurii de infringement. În acelaşi timp însă, ANRE a rămas în subordinea premierului, şeful Guvernului având dreptul a decide schimbarea conducerii instituţiei.
În iunie 2010 Comisia Europeană a transmis autorităţilor române o scrisoare în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la măsurile legislative ale Executivului din 2009, care au "deteriorat drastic" statutul şi autonomia Agenţiei.
CE se referea la schimbarea de către Guvern, în 2009, a regimului de finanţare a ANRE, prin care instituţia a fost transferată în subordinea premierului şi a fost obligată să cedeze la bugetul de stat banii pe care îi percepe din taxe. Iniţial, ANRE funcţiona în coordonarea primului ministru şi se autofinanţa.
În urma scrisorii CE, Secretariatul General al Guvernului a propus revenirea ANRE în coodonarea primului ministru şi la regimul de finanţare din surse proprii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO