Conflict deschis cu ministrul Educaţiei. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti: Redistribuirea a 900 de locuri, invitaţie din partea ministrului la a încălca legea

Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti, susţine că cererea ministrului Educaţiei de redistribuire a locurilor bugetate rămase libere este o invitaţie la a încălca legea. Precizarea, după ce Popa a afirmat că instituţia are 900 de locuri la buget, rămase libere şi nedistribuite.

889 afișări
Imaginea articolului Conflict deschis cu ministrul Educaţiei. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti: Redistribuirea a 900 de locuri, invitaţie din partea ministrului la a încălca legea

Conflict deschis cu ministrul Educaţiei. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti: Redistribuirea a 900 de locuri, invitaţie din partea ministrului la a încălca legea

„Această manipulare a opiniei publice este absolut iresponsabilă, pentru că Universitatea a fost criticată din motiv că respectă cadrul legal al educaţiei. (..) Nu avem dreptul legal ca în timpul anului universitar să redistribuim locurile care rămân libere prin retragerea studenţilor, la alţi studenţi. Dacă un student decide să plece sau este exmatriculat, atunci se pierde complet locul acestuia şi nu poate fi redistribuit prin alte programe. (..) Ideea că noi am returnat 900 de locuri pentru că nu am fost capabili să le redistribuim în timpul anului universitar este o invitaţie din partea domnului ministru la a încălca legea. Am fost certaţi ieri în public, admonestaţi şi criticaţi pentru că am respectat legea”, a declarat rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru.

Dumitru a precizat că Universitatea Bucureşti va continua demersurile în instanţă.

Reacţia rectorului Universităţii Bucureşti vine după ce ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat, luni, după o întâlnire cu studenţii, că instituţia de învăţământ are 900 de locuri bugetate nerepartizate, care ar putea fi oferite celor care sunt la studii cu taxă.

Senatul Universităţii Bucureşti a solicitat Ministerului Educaţiei anularea imediată a repartizării locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 şi revenirea la cifra de şcolarizare aferentă anului universitar anterior, până la elaborarea şi implementarea unor criterii juste şi transparente, acuzând implicare politică.

În urmă cu o săptămâna, ministrul Educaţiei a spus că alocarea locurilor la universităţi nu s-a făcut pe criterii politice, precizând că repartizarea actuală este una preliminară, cea definitivă urmând să aibă loc în toamnă.

Universitatea pierde 60 de locuri faţă de anul precedent, la master sunt alocate cu 334 de locuri mai puţin, iar la doctorat, au fost „tăiate" 59 de locuri, cu 17% mai puţin decât în anul universitar 2017-2018".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici