Consilierul local PDL din Călăraşi, reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă, arestat

Consilierul local PDL din Călăraşi, reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit 1.400 de lei de la o femeie pentru a-i facilita acesteia obţinerea unei locuinţe sociale, a fost arestat preventiv de Tribunalul Călăraşi.

294 afișări
Imaginea articolului Consilierul local PDL din Călăraşi, reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă, arestat

Consilierul local PDL din Călăraşi, reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă, arestat (Imagine: Shutterstock)

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Călăraşi, decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Consilierul a fost dus în arestul Poliţiei Judeţene Călăraşi, cercetările fiind continuate pentru probarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Un consilier local PDL din Călăraşi a fost reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit 1.400 de lei de la o femeie pentru a-i facilita acesteia obţinerea unei locuinţe sociale.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Călăraşi, consilierul a cerut mită pentru menţinerea unei persoane pe lista de repartizare a locuinţelor sociale.

"Consilierul local D.V. din cadrul Primăriei municipiului Călăraşi este cercetat pentru luare de mită şi trafic de influenţă. În cursul lunii decembrie 2012, profitând de calitatea sa de membru în Comisia de atribuire a unor locuinţe din fondul locativ de stat din cadrul Primăriei Călăraşi, consilierul i-a pretins denunţătoarei T.D. suma de 1.400 de lei, bani pe care îi va împărţi cu ceilalţi membri ai comisiei pentru a-i facilita acesteia obţinerea unei locuinţe cu destinaţie socială", se menţiona într-un comunicat de marţi al Parchetului Tribunalului Călăraşi.

Bărbatul urma să fie prezentat marţi magistraţilor Tribunalului Călăraşi cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă.

Conform unor surse judiciare, consilierul local reţinut este Vasile Dumitrache, ales pe lista PDL în 2012. El face parte din Comisia de analiză, evaluare şi repartizare a locuinţelor sociale şi a fost consilier local şi în ultimul an al mandatului 2008-2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici