Consilierul USR Roxana Wring: Am depus sesizare la Comisia Europeană pentru banii primiţi de companiile municipale

Consilierul municipal USR, Roxana Wring, susţine că a depus, marţi, sesizare la Comisia Europeană privind „ajutorul de stat ilegal” acordat companiilor municipale de către Primăria Capitalei. Potrivit lui Wring, companiile au primit până acum peste 600 de milioane de euro.

771 afișări
Imaginea articolului Consilierul USR Roxana Wring: Am depus sesizare la Comisia Europeană pentru banii primiţi de companiile municipale

Consilierul municipal USR Roxana Wring: Am depus sesizare la Comisia Europeană pentru banii primiţi de companiile municipale

„Am depus astăzi (marţi, n.r.) sesizare la Comisia Europeană privind ajutorul de stat ilegal acordat companiilor municipale de către Gabriela Firea. Aceste companii, care au fost declarate ilegale de către Curtea de Apel Bucureşti, au primit un ajutor incorect pe bani publici. Concret: Au primit împrumuturi fără dobândă şi fără garanţii. Au beneficiat de majorări de capital social din bani publici. Au primit contracte şi lucrări prin încredinţare directă”, a scris Roxana Wring pe Facebook.

Potrivit consilierului USR, companiile municipale au primit până în prezent peste 600 de milioane de euro.

„Cele 22 de companii municipale au primit din bugetul Capitalei peste 600 de milioane de euro, bani pe care i-au folosit pentru sedii, salarii, autoturisme şi cheltuieli de funcţionare. În plus faţă de aceste sume, companiile au primit şi contracte în condiţii necompetitive pentru bugetul public. Mai precis, serviciile au fost fie supra-evaluate, fie de slabă calitate, iar singurul motiv pentru care s-au încredinţat contractele a fost pentru a justifica existenţa acestor companii”, mai scrie Wring.

Sursa citată aminteşte şi faptul că cele 22 de companii au fost declarate ca fiind ilegale de către Curtea de Apel Bucureşti.

„Ar mai fi de adăugat că toate companiile municipale au fost înfiinţate ilegal, conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti. De la anunţarea deciziei şi până acum, Gabriela Firea nu a făcut absolut nimic pentru a pune în aplicare decizia instanţei. Dimpotrivă, companiile toacă bani nestingherite şi dau salarii nemeritate unor cohorte de clienţi politici ai Gabrielei Firea şi ai PSD”, susţine Roxana Wring.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici