Consilii de administraţie noi la RADET şi RATB, validate de CGMB

Consilierii generali au i-au revocat, miercuri, în şedinţă extraordinară, pe membrii consiliilor de administraţie de la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) şi au validat consilii noi.

770 afișări
Imaginea articolului Consilii de administraţie noi la RADET şi RATB, validate de CGMB

Consilii de administraţie noi la RADET şi RATB, validate de CGMB (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

La şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au participat 33 de consilieri PNL, PSD, PMP şi PP-DD.

Noul Consiliu de Administraţie al RATB a fost votat cu 32 de voturi "pentru" şi îi are în componenţă pe Radu Dumitru, Dorel Macovei, Ovidiu Pîrvuţ, Marin Popescu, care făceau şi anterior parte din CA, alături de noii membri Tudor Tănăsescu şi Radu Orzață.

Consiliul de Administraţie al RADET a fost înlocuit integral şi îi are în componenţă pe Gabriel Dumitraşcu, Alin Clipu, Antonel Tănase, Rizia Tudorache, Andreea Miu şi Marian Agiu. Noul consiliu a fost validat cu 31 de voturi "pentru".

Înainte de votul celor două proiecte, viceprimarul capitalei Cornel Pieptea (PNL) a declarat că fostul Consiliu de Administraţie al RADET trebuia înlocuit integral cu oameni noi care să îşi asume obiective, dar şi ducerea lor la îndeplinire.

După încheierea şedinţei, acesta a spus că se aşteaptă ca noul Consiliu de Administraţie al RADET să facă minuni, apreciind că este format din oameni extrem de competenţi.

Pieptea a precizat că în şedinţa de miercuri a avut loc doar "o activitate formală" şi că opinia generală este că managementul celor două regii nu s-a ridicat la nivelul aşteptat.

"La RADET, în acest an, întreruperile au fost mai multe ca niciodată, durata lor a fost extrem de mare, de fiecare dată când a fost frig afară, a fost frig şi în case. Mă aştept ca noul Consiliu să facă minuni. El este format din oameni extrem de competenţi, specialişti pe domeniu, specialişti în finanţe, în litigii juridice şi pe partea tehnică. Am aşteptări extrem de mari", a declarat viceprimarul.

El a adăugat că aşteaptă de la noul Consiliu de Administraţie ca procedura de transformare în societate a RADET, care în prezent este întârziată, să fie readusă la zi.

Pieptea a mai spus că nici la RATB nu s-au luat măsuri de eficientizare a activităţii şi că în unele cazuri regia este la limita legală a funţionării, precizând că se referă la obţinerea ITP.

"Anul acesta vom avea suficiente fonduri în buget astfel încât să începem înlocuirea pieselor care trebuie puse din nou pe maşini. Din parcul de peste 1.000 de autovehicule, 200 sunt trase pe dreapta pentru că nu sunt piese care ar trebui înlocuite", a mai spus viceprimarul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici