Constanţa: Copilul cu care tatăl său s-a aruncat în braţe de la etajul al nouălea a murit la spital

Copilul de aproape doi ani, cu care bărbatul de naţionalitate italiană s-a aruncat de la etajul al nouălea al unui bloc din municipiul Constanţa, după ce îşi înjunghiase soţia, a murit, joi noapte, la spital.

81 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Copilul cu care tatăl său s-a aruncat în braţe de la etajul al nouălea a murit la spital

Constanţa: Copilul cu care tatăl său s-a aruncat în braţe de la etajul al nouălea a murit la spital (Imagine: Laszlo Mihaly/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, copilul a murit în jurul orei 22.30, din cauza gravităţii rănilor pe care le suferise în urma căderii în gol de la etajul al nouălea.

"Copilul a decedat, joi noaptea, în urma unui stop cardio-respirator ireversibil la manevrele de resuscitare", a declarat dr. Florian Stoian.

El a precizat că micuţul, care urma să împlinească vârsta de doi ani în 30 martie, a ajuns la unitatea medicală în jurul orei 17.30, în stare gravă. După ce a fost stabilizat cu succes şi a fost intubat, el a fost internat în Secţia de Terapie Intensivă Pediatrie cu traumatism cranian, fractură de mandibulă şi pneumotorax (colecţie de aer la nivelul plămânilor).

Un cetăţean italian, care locuia în municipiul Constanţa, s-a aruncat cu copilul în braţe, joi seara, de la etajul al nouălea al blocului, situat pe bulevardul Tomis, după ce şi-a înjunghiat soţia. În urma impactului cu solul, bărbatul şi-a pierdut viaţa, iar copilul şi mama sa au fost duşi la spital. Starea femeii este în prezent stabilã.

Anchetatorii au stabilit până în prezent că, Giuseppe Finocchiaro, de 57 de ani, din Torino, s-a certat violent cu concubina sa, Felicia Tiron, de 35 de ani, iar la un moment dat a luat un cuţit cu care a înjunghiat-o în abdomen, în partea dreaptă, după care a dat-o afară din apartament şi a încuiat uşa. La scurt timp după aceea, el şi-a luat în braţe copilul de aproape doi ani şi a sărit în gol, de la etajul al nouălea al blocului în care locuiau.

Vecinii celor doi au alertat autorităţile, mai întâi pentru femeia rănită în abdomen, iar apoi după ce Giuseppe Finocchiaro a sărit în gol cu fiul în braţe de la aproape 30 de metri înălţime.

"Nu se cunosc cu exactitate motivele pentru care cei doi s-au certat, cert este că bărbatul a înjunghiat-o la un moment dat pe Felicia Tiron în abdomen, în partea dreaptă, după care a luat copilul în braţe şi a sărit cu el de la etajul al nouălea al blocului în care cei trei locuiau", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Bogdan Păduraru.

Corpul cetăţeanului italian a fost transportat la morgă pentru necropsie.

Poliţiştii constănţeni continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici