Constanţa: Porturi închise în timpul nopţii din cauza furtunii

Trei porturi constănţene de la Marea Neagră au fost închise, în noaptea de duminică spre luni, din cauza vântului puternic, care a suflat din sector sud-vestic cu până la 70 de kilometri la oră.

67 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Porturi închise în timpul nopţii din cauza furtunii

Constanţa: Porturi închise în timpul nopţii din cauza furtunii (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit directorului Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei, duminică noaptea, la ora 23.30, au fost suspendate manevrele în Portul Constanţa Sud - fluvial, la ora 23.45 a fost închis Portul Midia, iar în jurul orei 00.00 au fost oprite opraţiunile şi în Portul Mangalia, deoarece vântul sufla din sector sud-vestic cu forţa 7 pe scara Beaufourt. De asemenea, din acelaşi motiv, au fost restricţionate şi manevrele pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea.

Portul Midia a fost redeschis în cursul dimineţii de luni, în jurul orei 07.15, iar operaţiunile în Portul Mangalia au fost reluate la ora 08.00. De asemenea, manevrele au fost reluate şi în Portul Constanţa Sud - fluvial, în jurul orei 08.30, la fel şi traficul de barje prin ecluza de la Agigea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici