Construcţii ilegale de pe litoral, demolate

Aproximativ 20 de amplasamente ilegale de pe plajele din staţiunile Vama Veche, Costineşti şi Mamaia au fost demolate marţi, acţiunea fiind organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

77 afișări
Imaginea articolului Construcţii ilegale de pe litoral, demolate

Unsprezece construcţii ilegale din trei staţiuni de pe litoral, demolate (Imagine arhivă: Florin Gheorghe/Mediafax Foto)

Potrivit directorului Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru, acţiunea a început la ora 07.00, simultan în toate cele trei staţiuni, la demolare participând reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), ai Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Constanţa şi ai Prefecturii Constanţa.

"Am început să demolăm construcţiile care au fost ridicate chiar înainte de 1 mai, în Vama Veche, Costineşti şi Mamaia. Au fost demolate patru construcţii ilegale în Mamaia şi aproximativ 15, în total, în Costineşti şi Vama Veche", a declarat Gigi Chiru.

El a precizat că inspectorii ISC Constanţa nu au întâmpinat probleme deosebite din partea patronilor.

"Oamenii au înţeles până la urmă că trebuie să respecte legea, astfel că unii dintre ei au început chiar desfiinţarea amplasamentelor cu propriile forţe, pentru a-şi recupera materialele cu cât mai puţine pagube", a spus directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanţa.

Gigi Chiru a precizat că aceste acţiuni vor continua cât va fi nevoie, până în momentul în care toate construcţiile ilegale de pe litoral vor fi demolate.

"Putem socoti acţiunea de astăzi (n.r. - marţi) un real succes. Vom continua să demolăm atât cât va fi nevoie, până vom elibera plajele de construcţiile ilegale. Se face, continuu, o invetariere a construcţiilor pe întreg litoralul şi acolo unde este necesar, vom interveni. Cine are autorizaţie de construcţie şi este în legalitate, este liber să-şi desfăşoare activitatea, cine nu, nu", a declarat şeful ISC Constanţa.

La rândul său, ofiţerul pentru relaţii cu presa al Grupării de Jandarmi Constanţa, lt.Codrin Popoiu, a precizat că acţiunile de demolare s-au desfăşurat fără probleme deosebite, doar în două locuri, în Costineşti şi Mamaia, existând o opoziţie minimă din partea patronilor şi angajaţilor.

"La Costineşti cinci angajaţi s-au opus verbal acţiunii, dar fără să aibă această calitate şi fără să oprească procesul de demolare. Ei au fost duşi la sediul Poliţiei din comună şi au fost legitimaţi. În staţiunea Mamaia, la una din terase, angajaţii au format un lanţ uman, încercând să împiedice demolarea, dar au fost convinşi să respecte legea şi s-au confromat", a declarat lt. Codrin Popoiu.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, declara, săptămâna trecută, la Constanţa, că s-a ajuns în situaţia în care ministerul trebuie să intervină în demolarea construcţiilor ilegale de pe litoral întrucât nu au fost luate măsuri în acest sens.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici