Contestaţia DNA în cazul lui Sebastian Ghiţa se va judeca mai devreme. Termenul a fost preschimbat pe 5 ianuarie/ Acesta este in continuare căutat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a preschimbat,vineri, la solicitarea DNA, termenul de judecată în cazul contestaţiei privind ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara pentru Sebastian Ghiţă, de pe 30 ianuarie pe data de 5 ianuarie 2017.

2263 afișări
Imaginea articolului Contestaţia DNA în cazul lui Sebastian Ghiţa se va judeca mai devreme. Termenul a fost preschimbat pe 5 ianuarie/ Acesta este in continuare căutat

Contestaţia DNA în cazul lui Sebastian Ghiţă se va judeca mai devreme. Termenul a fost preschimbat pe 5 ianuarie (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

ÎCCJ a hotărât, la solicitarea DNA, preschimbarea termenului la care se va judeca contestaţia declarată de procurori împotriva deciziei iniţiale a instanţei supreme de a ridica interdicţia de părăsire a României pentru Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă, folosire de informaţii nedestinate publicităţii şi conducerea unui vehicul fără permis. Astfel, potrivit hotărârii de vineri, contestaţia se va judeca pe 5 ianuarie 2017 şi nu pe 30 ianuarie cum fusese stabilit joi.

Pe 16 decembrie, ÎCCJ a admis solicitarea fostului deputat de ridicare a interdicţiei de părăsire a ţării "fără încuviinţarea organului competent", în dosarul în care este judecată alături de foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Aurelian Mihăilă şi Liviu Tudose, fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova, Constantin Isps, şi Viorel Dosarul, fost şef al Poliţiei Judeţene Prahova.

Decizia de ridicare a interdicţiei, nedefinitivă şi nici executorie, i-a fost înmânată lui Sebastian Ghiţă luni dimineaţă, 19 decembrie, când acesta s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru măsura controlului judiciar, potrivit unui comunicat remis joi de Poliţia Română.

Fostul deputat a fost citat miercuri, la ora 12, de procurorii DNA Ploieşti, în dosarul Ponta – Blair în care este acuzat de spălare de bani. Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat, în faţa procurorilor ajungând doar avocaţii săi.

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a solicitat, de urgenţă, şefului Poliţiei Române, efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acţionat poliţiştii în cazul dispariţiei fostului deputat Sebastian Ghiţă, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă, anunţă IGPR.

Poliţia Română susţine că s-a solicitat sprijin şi Poliţiei de Frontieră, că au fost făcute verificări la punctele de trecere a graniţei şi că, "până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieşirea din ţară".

Din comunicat reiese că Sebastian Ghiţă se afla sub supravegherea Direcţiei Operaţiuni Speciale(DOS) de luni, 19 decembrie, din dispoziţia DNA Ploieşti, dar, susţine Poliţia Română, ordonanţa procurorilor "nu a presupus un control în trafic sau limitarea libertăţii inculpatului".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici