Contract de 258 de milioane de euro pentru finalizarea staţiei de epurare de la Glina, semnat luni

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, au semnat luni un contract în valoare de 258.352.050 de euro, pentru finanţarea proiectului de finalizare a staţiei de epurare de la Glina, în valoare totală de peste 416 milioane de euro.

243 afișări
Imaginea articolului Contract de 258 de milioane de euro pentru finalizarea staţiei de epurare de la Glina, semnat luni

Contract de 258 de milioane de euro pentru finalizarea staţiei de epurare de la Glina, semnat luni (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Proiectul semnat azi este cel mai mare proiect de mediu integrat din România, este cel mai mare ca anvergură, ca impact şi simbolizează respect pentru cetăţeni şi pentru mediu", a declarat ministrul Mediului, Rovana Plumb, după semnarea contractului.

La rândul său, primarul Capitalei a explicat că proiectul, constând în finalizarea staţiei de epurare de la Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa, are ca beneficiari direcţi atât cetăţenii Capitalei şi ai altor 11 localităţi din vecinătatea municipiului Bucureşti, cât şi ceilalţi cetăţeni ai României.

"Datorită existenţei acestei staţii de epurare, Bucureştiul şi bucureştenii nu mai poluează Dâmboviţa, Dunărea şi Marea Neagră. Concret, se reduce impactul negativ al poluării râurilor şi al infiltraţiilor de ape uzate în pănza freactică din zona bazinului hidrografic al Dâmboviţei, Argeşului şi Dunării", a spus Sorin Oprescu.

Potrivit primarului general, pentru prima fază a proiectului, au fost cheltuiţi deja 108,3 milioane de euro din care 65 la sută au fost fonduri europene, în contextul în care finalizarea fazei I a staţiei de epurare de la Glina a reprezentat o condiţie de mediu pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

Actuala fază a proiectului, în valoare de 416.519.607 euro, inclusiv TVA, vizează extinderea staţiei de epurare a apelor uzate şi construcţia incineratorului pentru eliminarea nămolului, reabilitarea şi extinderea sistemului de drenare şi lucrări de reducere a infiltraţiilor, prin reabilitarea sistemelor de drenaj în zonele Tineretului, Titan şi Lacul Carol, şi reabilitarea colectoarelor principale.

Pentru aceasta, a fost alocată suma de 258.352.050 de euro, din perioada de programare 2007 - 2013, urmând ca restul de aproximativ 158 de milioane de euro să fie alocaţi în cadrul financiar multianual 2014 - 2020.

Finanţarea este asigurată în proporţie de 62,63 la sută din fonduri prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, 7,70 la sută de la bugetul de stat, 0,71 la sută, în afara TVA-ului pentru proiect, de la bugetul local, iar restul 28,6 la sută vor fi asiguraţi în urma unui împrumut extern ce urmează a fi contractat de către municipalitate.

Astfel, din finanţarea de 258.352.050 de euro, suma de 130 de milioane de euro a fost alocată din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu.

Ministrul Mediului Rovana Plumb a mai declarat, luni, în cadrul evenimentului de semnare a constractului de finanţare, că valoarea totală a fondurilor absorbite de România prin POS Mediu a ajuns la 1 miliard de euro, în condiţiile în care, în mai 2012, când a preluat portofoliul Mediului, fuseseră absorbite fonduri de 197 de milioane de euro. Astfel rata de absorbţie, care în mai 2012 se situa la 4,37 la sută, a ajuns la 22,12 la sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici