Copil de 15 ani, dispărut de două zile din curtea unui liceu din Capitală. Poliţia cere sprijinul populaţiei - FOTO

Poliţia Capitalei a cerut, sâmbătă, sprijinul populaţiei, pentru a găsi un băiat de 15 ani care a dispărut, în urmă cu două zile, din curtea unui liceu din Bucureşti.

14217 afișări
Imaginea articolului Copil de 15 ani, dispărut de două zile din curtea unui liceu din Capitală. Poliţia cere sprijinul populaţiei - FOTO

Copil de 15 ani, dispărut de două zile din curtea unui liceu din Capitală. Poliţia cere sprijinul populaţiei

Poliţia Capitalei anunţă că Luca Paul Antonescu, un copil de 15 ani, a dispărut în urmă cu două zile din curtea unui liceu din sectorul 1.

Pentru a-l găsi, poliţiştii fac apel la populaţie, astfel încât cei care l-au văzut sau au informaţii despre el, să sune la 112.

Băiatul are 1,83 metri înălţime, 60 de kilograme, constituţie atletică, ten deschis, faţa ovală, ochi căprui, păr şaten, buze subţiri, iar ca semne particulare, adolescentul are o cicatrice mică pe buza superioară.

Când a dispărut era îmbrăcat în tricou cu mânecă scurtă de culoare bleu-verzui, pantaloni de trening de culoare bleu şi pantofi sport înalţi.

Taguri:
copil,
dispariţie,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici