Copil de trei ani, mort în urma unei operaţii de rutină la Spitalul Marie Curie

Conducerea spitalului Marie Curie susţine că a respectat protocolul în cazul copilului care a decedat, miercuri seară, după ce a fost operat la gură, tratamentul aplicat fiind cel standard, iar primele verificări nu susţin varianta unei erori medicale.

54 afișări
Imaginea articolului Copil de trei ani, mort în urma unei operaţii de rutină la Spitalul Marie Curie

Copil de trei ani, mort în urma unei operaţii de rutină la Spitalul Marie Curie

Managerul instituţiei medicale, Daniel Buzatu, a declarat pentru MEDIAFAX că micuţul a decedat la şase ore după operaţie, după ce i s-a administrat un tratament în secţia de terapie intensivă a spitalului. Decesul s-a produs miercuri seară, în jurul orei 20.00, copilul intrând în stop cardio-respirator.

Potrivit lui Buzatu, familia reclamă că băiatul a murit din cauza acestei injecţii, dar, în prezenţa lui, părinţii copilului nu au reproşat nimic medicilor, ci o acuză pe asistenta care i-a făcut injecţia.

Managerul susţine, de asemenea, că tratamentul administrat a fost conform protocolului, iar operaţia făcută copilului care suferea de o malformaţie denumită, popular, "gură de lup", este una de rutină.

Rezolvarea acestei malformaţii se face în etape, iar copilul de trei ani era la a treia intervenţie.

Spitalul a declanşat o anchetă la nivelul secţiei de terapie intensivă, cazul fiind investigat şi de poliţişti, procurori şi legişti.

Daniel Buzatu a precizat că, din primele verificări, nu reiese că ar fi vorba de o eroare medicală, tratamentul fiind cel standard, care se aplică în terapie intensivă, "nimic neconform".

În Spitalul Marie Curie se fac aproape 100 de astfel de operaţii anual, potrivit lui Buzatu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici