Video Copilul fugit de acasă din cauza notelor proaste a fost găsit

Băiatul care a plecat de acasă pentru că urmau să-i fie trecute în carnetul de elev notele proaste a fost găsit de poliţişti miercuri seară, după 12 ore de căutări, în cartierul Drumul Taberei din sectorul 6 al Capitalei.

4 afișări

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că băiatul a fost găsit pe strada Valea Argeşului de către poliţiştii de la Poliţia Sector 6.

Călin Costin Iliescu (10 ani), din sectorul 6 al Capitalei, a plecat de acasă pentru că, miercuri dimineaţă, urma să îi fie trecute în carnetul de elev notele proaste, el lăsând părinţilor un bilet în care le spune că a "plecat în lume".

Tatăl băiatului, Adrian Iliescu, a delarat, pentru MEDIAFAX, că a găsit în uşa de la intrarea în locuinţă un bilet al băiatului în care scria "Mami, tati şi Ionuţ (fratele băiatului - n.r.), sunt prea prost ca să mai stau cu voi, am plecat în lume".

"Am fost la şcoală şi am aflat că astăzi urma să îi fie trecute în carnet două note mai proaste. Nu înţeleg gestul său pentru că niciodată nu a fost certat pentru notele proaste luate. Nici probleme de acest fel nu am mai avut cu el. Este un baiat bun, face sport de performanţă, karate, unde a obţinut rezultate foarte bune", a explicat tatăl băiatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici