Corpul de Control al premierului verifică modul cum s-au alocat bani pentru construcţia Cluj Arena

Corpul de Control al premierului Victor Ponta verifică, marţi, la Consiliul Judeţean Cluj, modul cum au fost alocate şi cheltuite, în 2010, sume de bani pentru construcţia stadionului Cluj Arena, afirmă reprezentanţii CJ.

214 afișări
Imaginea articolului Corpul de Control al premierului verifică modul cum s-au alocat bani pentru construcţia Cluj Arena

Corpul de Control al premierului verifică modul cum s-au alocat bani pentru construcţia Cluj Arena (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Potrivit vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte al CJ Cluj, liberalul Mihai Seplecan, Corpul de Control al premierului a ajuns, marţi, la Cluj-Napoca şi verifică mai multe acte şi date contabile care privesc modul cum au fost alocaţi şi cheltuiţi bani pentru investiţia de la stadionul Cluj Arena.

"Am primit ieri (luni - n.r.) o adresă de la cabinetul domnului prim-ministru în care ni s-a adus la cunoştintă că de astăzi (marţi - n.r.) Corpul de Control al premierului va veni la Cluj. Încă nu am avut o întâlnire cu ei, doar şefa de financiar s-a întâlnit cu ei, nu ştiu despre ce acte este vorba, ştiu că verifică modul de alocare a sumelor bugetului propriu al judeţului Cluj din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru finanţarea obiectivului de investiţii «Stadion la standarde internaţionale», privind bugetul de stat din anul 2010. Dacă dânşii vor dori să se întâlnească şi cu mine, eu voi discuta cu ei, Consiliul Judeţean va pune la dispoziţie toate documentele pe care le solicită", a declarat corespondentului MEDIAFAX Mihai Seplecan.

Seplecan a afirmat că, în opinia sa, acest control "este un control politic, îndreptat împotriva noului coleg de alianţă Alin Tişe, care în anul 2010 era preşedintele Consiliului Judeţean Cluj".

La rândul său, senatorul Alin Tişe, fost preşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 2008-2012, a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă trimis marţi, că verificările derulate de Corpul de Control al premierului au conotaţie politică.

"Controlul declanşat după patru ani de la alocarea sumelor de bani, de 60.000 mii lei, este un control politic făcut cu scopul discreditării mele, ca fost preşedinte al CJ, şi a premierului de la acea vreme, Emil Boc. Se încearcă compromiterea publică printr-un control abuziv care să răspundă intereselor politice ale adversarilor politici. Corpul de control efectuează un control abuziv, ilegal, el nefiind competent să verifice modul de licitare, contractare, adiţionare, cheltuire sau plăţi efectuate de CJ Cluj care este autoritate aleasă şi care funcţionează în baza principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii. Competenţa aparţine exclusiv Curţii de Conturi, care a şi efectuat în fiecare an aceste controale", se arată în comunicatul trimis de Alin Tişe.

Tişe a precizat că nu el, în calitate de preşedinte al CJ, a decis modul cum să fie cheltuiţi banii alocaţi de Guvern, ci consilierii judeţeni, iar el va depune plângeri penale pe motiv că acest control este ilegal.

"Orice control al oricărei instituţii abilitate este binevenit atât timp cât este în limitele conferite de lege şi în conformitate cu legea. Corpul de control al prim- ministrului nu poate efectua controale peste limita legală, substituindu-se altor organe abilitate ale statului. Împotriva oricărei încălcări legale, precum şi a depăşirii limitelor legale ale controlului dispus politic, după patru ani, de către Corpul de control al prim-ministrului voi formula plângeri penale. Aceste încercări ale Guvernului PSD de a mă discredita şi compromite public nu fac altceva decât să mă determine să continuu lupta politică împotriva acestui guvern dictatorial care efectuează controale la comandă pentru a înlătura adversarii politici incomozi", se mai arată în comunicatul semnat de Tişe.

Lucrările la stadionul Cluj Arena au început în luna august a anului 2009 şi au fost executate de un consorţiu de opt firme care a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Cluj. Stadionul a fost inaugurat în octombrie 2011.

Stadionul are o capacitate de 30.335 de locuri şi face parte din categoria "Elite", respectând standardele FIFA şi UEFA.

Arena are şi o pistă de atletism care poate găzdui competiţii internaţionale.

Costurile Cluj Arena s-au ridicat la 35 de milioane de euro, fără TVA, fondurile provenind atât de la Consiliul Judeţean Cluj, cât şi de la Guvernul României, acesta din urmă alocând 14 milioane de euro pentru construcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici