Costume pentru Oktoberfest fabricate la Arad, vândute cu o mie de euro în Germania - FOTO

O fabrică de textile din Arad furnizează în Germania costume tradiţionale care sunt cumpărate în această perioadă pentru Oktoberfest, preţurile de vânzare pentru o ţinută bogat accesorizată şi împodobită cu cristale Swarovski ajungând la o mie de euro.

2986 afișări
Imaginea articolului Costume pentru Oktoberfest fabricate la Arad, vândute cu o mie de euro în Germania - FOTO

Costume pentru Oktoberfest fabricate la Arad, vândute cu o mie de euro în Germania (Imagine: Marian Buga/Mediafax Foto)

Costumele folclorice nemţeşti fabricate la Arad se vând în Germania cu preţuri cuprinse între 500 şi 1.000 de euro.

Reprezentanţii fabricii de textile din Arad unde se fac aceste costume spun că aduc din Germania toate materialele şi accesoriile necesare, iar ţinutele pleacă din ţară inclusiv cu etichetele pe care apar preţurile.

"Costumele au o broderie superbă şi sunt compuse din bluză, rochie foarte decoltată şi un şorţ. Preţul pentru cumpărătorii din Germania pleacă de la 500 de euro, iar la o mie de euro ajung ţinutele din mătase naturală, cu multe accesorii şi cristale Swarovski", spune şeful atelierului de mostre din cadrul fabricii, Ana Rotar.

În timp ce rochiile şi sarafanele simple sunt confecţionate în câteva ore, pentru cele cu multe broderii se lucrează şi două zile.

"Aceste costume tradiţionale nemţeşti, produse tiroleze, au căutare mare în această perioadă, pentru că în câteva săptămâni începe Oktoberfest la Munchen. Cumpărătorii sunt, probabil, cei care simt ceva pentru tradiţiile germane, pentru că preţurile sunt destul de ridicate", afirmă directorul general al fabricii, Monica Fufezan.

De câteva luni, comenzile primite de fabrica arădeană au crescut, iar peste 2.000 de astfel de ţinute sunt trimise săptămânal spre magazine din Germania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici