Cotidianul: Videanu a fost în Dubai, de unde s-a întors joi seară

"Cotidianul" relatează, în ediţia de sâmbătă, că primarul general Adriean Videanu a fost în Dubai, de unde a revenit joi seară, deşi în perioada în care Capitala a fost blocată din cauza zăpezii, atât edilul, cât şi unii dintre apropiaţii săi au vrut să lase impresia că acesta se află în Bucureşti.

1 afișare
Imaginea articolului Cotidianul: Videanu a fost în Dubai, de unde s-a întors joi seară

Cotidianul: Videanu a fost în Dubai, de unde s-a întors joi seară

"Cotidianul" scrie, citând autorităţile aeroportuare, că Adriean Videanu a fost, totuşi, plecat din ţară şi a revenit în Bucureşti joi seară, la ora 23.05, venind de la Frankfurt cu un avion al companiei Lufthansa, purtând indicativul LH 3416. Potrivit surselor, primarul venea din Dubai, cu escală la Frankfurt. Contactat ulterior, Adriean Videanu a refuzat să comenteze această informaţie.

Sursa citată relatează că, în intervenţiile sale la câteva televiziuni, Videanu a creat impresia că se află pe stradă, în mijlocul evenimentelor, iar şefa sa de cabinet, Narcisa Iorga, care a răspuns pe tot parcursul zilei la telefonul redirecţionat al primarului general, a negat că acesta ar fi plecat în străinătate, susţinând ferm că este "pe teren, în sectorul 5" şi că nu putea fi contactat.

Însă, Videanu nu a fost zărit joi de nici unul dintre primarii de sector ai Bucureştiului şi nici de viceprimarul general Răzvan Murgeanu, scrie "Cotidianul", care susţine că, joi seară, în jurul orei 22.00, acesta nu era nici la vila din zona Aviaţiei, iar singura persoană care a recunoscut că acesta se află în străinătate a fost mama edilului Capitalei.

Publicaţia citată a reuşit să ia legătura cu primarul general joi seară, în jurul orei 23.45, iar câteva minute mai târziu a discutat cu acesta la Primăria Capitalei, cu puţin înaintea şedinţei comandamentului de deszăpezire, programată pentru vineri noaptea la ora 1.00.

"Cotidianul" relatează că Adriean Videanu nu a dorit să comenteze faptul că nu a putut fi găsit de nimeni pe durata întregii zile, spunând doar: "Am avut o problemă personală despre care nu vreau să vorbesc".

Publicaţia susţine că şi primarii sectoarelor 4 şi 5, Adrian Inimăroiu şi Marian Vanghelie, au fost plecaţi din Bucuresti până vineri dimineaţa. Adrian Inimaroiu şi-a petrecut primele zile din an la munte, iar Vanghelie a ales să plece din ţară, delegându-şi viceprimarii să coordoneze acţiunile de deszăpezire.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici