Co-preşedintele sindicatului TESA Covasna, Sorin Văcăruş, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că peste 300 de membri ai sindicatului au câştigat procesul pe care l-au intentat, anul trecut, faţă de reducerea salariilor cu 25 la sută.
Potrivit sursei citate, 315 angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe şi trei angajaţi ai Spitalului de Patologie Neuromusculară „Dr. Radu Horia” din Vâlcele au obţinut, printr-o decizie a Tribunalului Covasna, punerea în plată de către angajator a sumelor lunare aferente celor 25 de procente tăiate din salarii, pe lunile iulie-decembrie 2010.
Sentinţa Tribunalului Covasna nu este definitivă, ci poate fi atacată de angajator.
Văcăruş a explicat că sentinţa Tribunalului Covasna urmează să fie comunicată şi angajatorilor, care au termen 15 zile pentru a o contesta, în caz contrar fiind obligaţi să plătească angajaţilor sumele tăiate din salarii.