CRIMA de la Piteşti: Poliţistul bucureştean şi suspectul principal au fost reţinuţi. Procuror: Uciderea bărbatului a fost premeditată

Poliţistul Secţiei 14 din Bucureşti şi suspectul principal în cazul bărbatului de 37 de ani împuşcat mortal la Piteşti cu cel puţin şapte focuri de armă au fost reţinuţi miercuri şi în dosarul crimei, după ce, cu o zi în urmă, fuseseră reţinuţi pentru furt calificat. Potrivit procurorului de caz, uciderea bărbatului a fost, cel mai probabil, premeditată, în condiţiile în care victima şi suspectul de crimă au avut un conflict mai vechi.

2262 afișări
Imaginea articolului CRIMA de la Piteşti: Poliţistul bucureştean şi suspectul principal au fost reţinuţi. Procuror: Uciderea bărbatului a fost premeditată

Cazul bărbatului împuşcat la Piteşti: Poliţistul bucureştean şi suspectul principal au fost reţinuţi (Imagine: Tudor Costi/ Mediafax Foto)

"Crima se pare că este premeditată, există un conflict mai vechi pe care noi o să-l dovedim, sigur la momentul respectiv, în care s-au pierdut nişte bani serioşi de către inculpatul din prezenta speţă, o sumă măricică pentru un român, circa 30.000 de euro, bani pierduţi din cauza victimei. De atunci a încolţit ideea asta, a culminat cu evenimentul din 1 iunie, când victima l-a lovit din nou pe inculpat (nr. - Ion Păun) şi sigur că în zilele următoare s-a întâmplat ce s-a întâmplat. El şi poliţistul (n.r. - Andrei Toma) se aflau în posesia unui pistolet şi a muniţiei aferente, e vorba de pistoletul reclamat că furat de către poliţist, pe care în realitate acesta nu l-a pierdut niciodată pentru că nici efracţia încuietorilor nu a fost dovedită. În plus, totul pare o făcătură pentru că în momentul în care se zice că au dispărut bunurile el era, culmea, în faţa unei camere de luat vederi care-l arată exact şi la ora potrivită, este cusut cu aţă albă. Toată lumea care cunoaşte speţa pare a trage concluzia că cei doi plănuiau de mai mult timp să facă ce au făcut. Cert este că ambii au fost văzuţi înainte de crimă şi în momentele imediat următoare crimei", a declarat procurorul Ion Anghelescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Potrivit sursei citate, cercetările au fost extinse "în afara câmpului infracţional", fiind identificate o serie de corpuri delicte, obiecte, ce vor fi examinate în mod ştiinţific.

"Am găsit o cagulă şi o mănuşă arsă la circa 50 de metri de calea ferată, acolo am găsit o vatră cu cenuşă arzând. Arma crimei nu am găsit-o încă, unde este asta ştiu numai ei, nu au recunoscut crima niciunul şi nici nu cred că era nevoie deoarece recunoaşterea lor servea în măsura în care n-am fi avut dovezile necesare, dar acestea există", a spus procurorul Ion Anchelescu.

Potrivit acestuia, Ion Păun ar fi cel care a apăsat pe trăgaciul pistolului şi că, în ceea ce priveşte modul în care a tras, nu i se pare "o chestiune de pricepere să tragi într-un om căzut, de sus în jos".

"În momentul în care a tras, Păun avea cagulă şi mănuşi şi totuşi victima l-a recunoscut şi a strigat un singur cuvânt: «Ioane!», aşa cum îl cheamă, de altfel. Sigur Ion sunt un milion şi ceva în ţara asta, dar unul avea mai multe interese decât ceilalţi Ioni. Când s-a comis crima, poliţistul era în apropiere pentru că în momentele imediat următoare s-au urcat într-un autoturism şi au mers câteva sute de metri împreună către calea ferată. S-a întâmplat să fie neatenţi în două momente esenţiale: când s-a pierdut o mănuşă, iar sub maşina poliţistului au pierdut un patent cu care s-a întrerupt iluminatul în zona blocului. Nu avem dovezi că poliţistul i-a propus lui Păun să ucidă victima, interesul era al lui Păun să comită crima, este vorba de neînţelegerile cu acea maşină şi alţi bani", a mai declarat procurorul Ion Anghelescu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisarul Dănuţ Dinu, a declarat că cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, unul pentru omor şi celălalt pentru complicitate la omor.

"Ei se află acum în arestul IPJ Argeş, urmând ca mâine (n.r. - joi) să fie prezentaţi instanţei (n.r. - Tribunalului Argeş) cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Există probe temeinice, indicii, în această cauză. De la momentul în care a avut loc evenimentul şi până în prezent peste 300 de poliţişti de la IGP, Direcţia de Investigaţii Criminale, colegii noştri de la SIPI şi de la toate structurile de la IPJ Argeş au lucrat în acest caz sub coordonarea directă a procurorului de caz. Credem într-o reuşită poliţienească mâine, astfel că suspecţii, pe baza probelor administrate de noi şi procuror, să convingem magistraţii că ei sunt autorul, respectiv complicele. Cei doi nu şi-au recunoscut faptele, dar există probe temeinice care îi incriminează", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.

Poliţistul Secţiei 14 din Bucureşti şi suspectul principal în cazul bărbatului de 37 de ani împuşcat mortal la Piteşti cu cel puţin şapte focuri de armă au fost reţinuţi, miercuri, şi în dosarul crimei respective, după ce, cu o zi în urmă, fuseseră reţinuţi pentru furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, poliţistul Andrei Adrian Toma, în vârstă de 25 de ani, de la Secţia 14 din Capitală, este acuzat de complicitate la omor calificat, în timp ce principalul suspect, Ion Păun, de 37 de ani, este acuzat de omor calificat.

Poliţistul Andrei Toma şi Ion Păun au fost reţinuţi, marţi, de către procurorii Parchetului Judecătoriei Piteşti pentru furt calificat, într-un dosar în care aceştia au fost cercetaţi pentru sustragerea unei maşini de lux, un BMW X 5, unui bărbat din localitatea Bradu, judeţul Argeş, în 25 noiembrie 2012.

Cei doi reţinuţi nu au recunoscut că au participat la omorârea lui Ionel Rădulescu, în vârstă de 37 de ani.

Anchetatorii au stabilit, din cercetările făcute până în prezent, că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost împuşcat luni, în jurul ore 23.10, în timp ce mergea spre casă, asupra acestuia fiind trase cel puţin şapte focuri de armă, cu un pistol de calibru nouă milimetri, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului instanţei supreme remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Bărbatul a fost găsit "în dreptul unui stâlp de lumină stradală care nu funcţiona ca urmare a faptului că anterior fuseseră tăiate firele de alimentare energie electrică", au precizat procurorii.

Incidentul a avut loc în cartierul piteştean Prundu, fiind anunţat la serviciul unic de urgenţă 112 de către un localnic.

Principalul suspect în acest caz a fost identificat de anchetatori şi a fost audiat, marţi, alături de poliţistul Secţiei 14 din Bucureşti, la sediul Parchetului Tribunalului Argeş.

Procurorul criminalist Ion Anghelescu de la Parchetul Tribunalului Argeş declara că bărbatul a fost împuşcat cu o armă de calibru nouă milimetri, în "două reprize" de câte două-trei focuri. El preciza că sunt luate în calcul mai multe variante, între care şi o reglare de conturi, în condiţiile în care există indicii că victima ar fi făcut parte din clanul Sportivilor din Piteşti.

Anul trecut, poliţistul audiat a reclamat că arma personală, un pistol marca Glock de calibru nouă milimetri, cumpărat în 2011, i-a fost furată din casă.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, poliţistul din Bucureşti era prieten cu victima şi vindeau împreună maşini.

De asemenea, surse din rândul anchetatorilor au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că bărbatul ucis era martor într-un dosar în care principalul suspect şi poliţistul bucureştean sunt cercetaţi pentru furtul unei maşini. Dosarul a fost deschis în 2012 de către anchetatorii din Piteşti şi este în curs de cercetare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici